Până la sfârșitul anului, vom circula normal pe Pasajul Fartec

Până la sfârșitul anului, vom circula normal pe Pasajul Fartec

1 37

Veste bună pentru șoferi : au început lucrările de betonare a suprastructurii pasajului Fartec, parte a etapei de refacere a căii de rulare, care va reintra în funcțiune până la sfârșitul acestui an. După turnarea acestui strat de beton, urmează hidroizolația și straturile de asfalt.

La pasajul Fartec a început prima etapă de betonare a suprastructurii, se betonează prima deschidere dintre cele patru, iar în următoarele zile se vor betona riglele și fundația de la pila 6. Date fiind condițiile atmosferice, mult-hulita «seră» își dovedește încă o dată utilitatea, pentru că se pot executa aceste lucrări de turnare a stratului de beton, deși afară plouă“, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.

Pasajul a fost construit la începutul anilor ‘70 și în momentul începerii lucrărilor se afla într-o stare de degradare foarte accentuată. Lucrarea este una dificilă, pentru că multe dimensiuni ale componentelor sunt atipice și nu respectă standardul din proiectul inițial. Fiecare pilon și fiecare element are nevoie de foarte multă manoperă. La finalul lucrărilor, există trei obiective ce trebuie atinse: menținerea capacității portante, respectarea normativelor seismice actuale și prelungirea duratei de funcționare cu cel puțin 25 de ani.

O mare parte din ceea ce a însemnat partea de armare a pasajului a fost finalizată, astfel că urmează etapele care presupun efectuarea de lucrări preponderent mecanizate.

 „Se leagă toată structura secțiunii transversale. Suprabetonarea înseamnă legarea în secțiune transversală a suprastructurii, care este formată din șase grinzi,care sunt legate prin placa de suprabetonare. Pe grinda continuă, pe patru deschideri, avem aproximativ 20 de tone de armătură care leagă grinzile în secțiune transversală și longitudinală. În ultimele două luni am lucrat la consolidarea pilei 6, din zona căii ferate, consolidarea fundației va fi terminată în aproximativ 2 săptămâni, am făcut lucrări provizorii tot în zona căii ferate, pentru a putea lucra la pila 6, și am continuat cămășuiala riglelor. Mai avem cam 25% din lucrarea de cămășuială pentru finalizarea infrastructurii. Urmează să turnăm placa de suprabetonare pe deschiderile trei și patru, ulterior continuarea plăcii de suprabetonare în dreptul riglelor dintre pila 1, 2, 3 și 4 și a culeii 1, și continuăm lucrările pe următoare deschidere de grindă continuă. Peste suprabetonare urmează să punem hidroizolație, după care să turnăm straturile de asfalt și straturile căii de rulare – bordură, parapete. Încercăm ca până la finalul anului acesta să putem da drumul la circulație. Lucrarea va fi finalizată complet în cursul anului viitor, dar se vor efectua lucrări de cosmetizare la partea de intrados (sub pod) – curățarea grinzilor, injectarea microfisurilor, vopsire, protecție“, a declarat inginer Mihai Filip, șef de șantier.

Potrivit reprezentantului firmei de construcții, volumul de muncă a fost unul foarte mare și majoritatea pieselor de bază ale podului au fost executate la fața locului, nu numai pentru că este aplicată o nouă soluție tehnică, ci și pentru că elementele ce trebuie refăcute nu respectă dimensiunile din planurile originale. Practic, spune constructorul, aproape fiecare element din lucrarea de reparații trebuie confecționat și personalizat la fața locului, ceea ce sporește timpul de execuție. De exemplu, la prima pilă (primul pilon al podului) a fost nevoie de o lună pentru armare și de o săptămână pentru betonare.

D.D.

COMENTARII

  1. La pasajul Fartec se lucreaza de vreo…1o-15 ani, daca punem la socoteala si latzirea cu inca 2 benzi…
    Parca inaintea pasajului de la Dirste…dar si acolo fiind o ciudatenie „arhitectonica”,nesfarsita – marca Scripcaru!!
    Amandoua …la fel de nefericite, nepractice si urate, de parca le-ar fi proiectat Elena Ceausescu …
    Asa intzeleg de ce prin Primarie i se spune ..Lenutza!

Lasă un răspuns la niculae...sotzul Lenii... Anuleaza

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.