Părerea unui prim-ministru: „Revoluţia fiscală” şi plimbarea pe biciclete…

Părerea unui prim-ministru: „Revoluţia fiscală” şi plimbarea pe biciclete…

0 311

În timp ce noi suntem preocupaţi de cum să facem ca multinaţionalele să nu mai plătească deloc taxe, impozite şi redevenţe în România, în timp ce diverse persoane rezistă împotriva modificărilor pe care vrea să le facă parlamentul legilor justiţiei, legi promovate, în 2004, de „guvernul meu” (să nu încurcaţi guvernele!), suntem pe cale să importăm, oare, regulile de „bună practică” în materie de secesiune din Catalonia?

Constat o lipsă de responsabilitate inacceptabilă a liderilor politici de la noi, preocupaţi, în acest moment, de mize mărunte. Să va aduc aminte că primul Cod fiscal a fost adoptat în 2003 de către guvernul pe care l-am condus, pentru unificarea legislaţiei în materie şi prin abrogarea a peste 40 de acte legislative care produceau un adevărat haos în domeniul fiscal?
Da, este nevoie de modificări, din timp în timp, ale legislaţiei fiscale.
Da, este nevoie ca ele să fie discutate, dar nu de persoane care îşi plimbă bicicletele, duminică, prin faţa guvernului.
Responsabilitatea principală în astfel de momente este a preşedintelui României, care ar trebui să mai renunţe la drumeţii şi să încerce să încurajeze dialogul politic pe astfel de teme.

Nu vreau să adaug mai mult în aceste chestiuni, dar consider şi eu că mai multă fermitate este necesară. Dacă a ajuns la o anumită concluzie, guvernul trebuie să o aplice, desigur în cadrul permis de Constituţie. Oricum dacă nu e bine, tot guvernul va răspunde politic. Faptul că se tot plimbă pentru avize, aprobări pe la Bruxelles, Veneţia, ambasade arată o lipsă de hotărâre pe care alegătorii o sancţionează. Trebuiau explicate, de la început, obiectivele reale ale modificărilor la Codul fiscal, pentru a para „baletul” celor care vor în continuare să spolieze statul. Unele sindicate vor să se reinventeze în stradă, dar ar trebui să aibă curajul, mai întâi, de a construi organizaţii sindicale puternice în zona privată.

Adrian Nastase,

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.