Pe 6 august 2017 se comemorează 100 de ani de la luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, care au contribuit la înfăptuirea României Mari

Aşa povestea generalul Mackensen, şeful armatei germane: “Domnule, dupa ce am luptat cu românii în 1916, am crezut cã a dispãrut armata românã, cã ea nu existã în 1917 când trebuia sã fac un nou efort şi sã cuceresc şi restul României. Dar când a început bãtãlia de la Mãrãşeşti, Mãrãşti, Oituz, mi s-a spus cã în faţa mea este armata românã despre care eu aveam convingerea cã dispãruse. Dar armata românã înviase din cenuşa ei ca pasãrea Phoenix. Rapoartele de front veneau năpraznice: <<Nu sunt români, sunt negri ca dracii şi viteji! N-au nici o haină pe ei! Sunt şi în pielea goală! Sau în cămăşi. Şi la baionetă nu putem să rezistăm!>>”.  „Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix, şi care a speriat armata germană!”

România intrase în război pe 27 august 1916. Lupta de partea Antantei, alături de Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus, împotriva Puterilor Centrale, reprezentate de Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria, cu o armata de 500 de mii de militari organizată în 23 de divizii. Erau puţini ofiţeri profesionişti, dotarea insuficientă şi soldaţii slab pregătiţi.Luptele au continuat în 1917. Guvernul alături de o parte a populaţiei s-au retras în Moldova care rămăsese neocupată, de asemenea şi armata care o proteja împotriva atacurilor germane. Armata germană, comandată de generalul Mackensen, încerca să străpungă frontul româno-rus printr-o puternică ofensivă şi să ocupe pămîntul dintre Siret şi Prut.Conform înţelegerii dintre germani şi austro-ungari, dacă armatele române erau învinse, întreg teritoriul românesc urma să fie anexat de Austro-Ungaria, ducând teoretic la dizolvarea României că stat.Dar, bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, desfăşurate sub coordonarea echipei Marelui Cartier General român condus de generalul Constantin Prezan, secondat de comandantul Armatei I Române, generalul Constantin Christescu, i-au uimit până şi pe nemţi cu modul în care a fost conceput planul de luptă.
În 22 iulie 1917, de pe înălţimile ce dominau Mărăştiul, a început atacul armatei române asuprta trupelor germane cu scopul de a încercui şi distruge Armata a 9-a printr-o ofensivă în zona bazinului Soveja şi încă un atac în direcţia Siretului inferior la Nămoloasa, operaţiune la care însă s-a renunţat.Opt ore de bombardamente au creat 12 breşe în rândurile de sârmă ghimpată. Sub adăpostul întunericului şi mascaţi de relief, în dimineaţă zilei de 24 iulie infanteria română a început asaltul cu lupte la baionetă respingînd forţele germane.

Până la 1 august frontul a fost spart pe o lungime de 35 de kilometri, avansindu-se circa 28 de kilometri, s-au eliberat 30 de localităţi şi un teritoriu de aproximativ 500 de km pătraţi. A fost cea mai de succes operaţiune militară aliată din 1917, victoria de la Mărăşti contribuind enorm la ridicarea moralului soldaţilor, dar, în cele 10 zile de lupte crîncene au pierit 1469 de soldaţi şi au fost răniţi încă 3052 de ostaşi ai Armatei a II-a Române.
În urmă înfrângerii suferite la Mărăşti, generalul german Mackensen a decis un atac pe direcţia Mărăşeşti-Adjud, dat de Armata a 9-a Germană, în timp ce Armata 1 Austro-Ungară urma să atace înspre Oituz. La 6 august 1917 începea la Mărăşeşti cea mai importantă bătălie a Armatei Române din timpul Primului Război Mondial.
Operaţiunea complexă, de apărare şi menţinere a liniei frontului punctată de 61 de riposte ofensive din partea românilor, era desfăşurată în condiţiile în care…aliatul de baza, armata rusă, în plină disoluţie revoluţionară, îşi părăsea poziţiile. Germanii şi austro-ungarii plasaseră lângă Mărăşeşti 12 divizii cu peste 1.100 tunuri şi în 6 august a început atacul prin focuri de artilerie germană asupra luncii Siretului, apărată de ruşii care începuseră să se retragă din faţă trupelor inamice.

Pe poziţiile lor au intervenit însă soldaţii români din Divizia 5 şi 9 Infanterie, în timp ce alte două regimente au oprit ofensivele pe direcţia Moara Albă- Furceni. Rezistanta ostaşilor românilor a fost neobişnuit de dîrză în decursul celor 14 zile de lupte de la Mărăşeşti, continuate apoi şi la Varniţa şi Muncelu. Au pierit în lupte 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români, dar eroicele lor fapte de arme au intrat în istorie. Concomitent cu bătălia de la Mărăşeşti s-a luptat şi pe văile Casinului, Slănicului, şi a Oituzului pentru a opri ofensiva germano-austro-ungară care urmarea pătrunderea în Moldova. Misiunea de la Oituz a fost încredinţată trupelor conduse de generalul Friedrich von Gerock, iar disproporţia de forţe era destul de mare, în defavoarea românilor care acopereau şi breşă lăsată prin plecarea corpului de armata rus.

Animaţi de deviza, „Pe aici nu se trece!”, lansată de generalului Eremia Grigorescu  ostaşii români au rezistat cu eroism în faţă diviziilor inamice, începând din 8 august şi până la 22 august. Pierderile Armatei a II-a în bătălia de la Oituz au fost însemnate, 1 800 morţi, 4 850 de răniţi şi 1 570 de dispăruţi, dar armata română a rezistat dovedind lumii, că „pe aici nu se trece !”.