Săptămâna viitoare, stațiunea Cheile Grădiștei reintră în circuitul competițiilor internaționale de talie mondială. Astfel, între 26 ianuarie și 2 februarie, aici se vor desfășura campionatele mondiale de biatlon, pentru juniori și tineret. Pârtia de biatlon de la Cheile Grădiștei a devenit cunoscută pe plan mondial și cu prilejul întrecerilor mondiale de biatlon de vară, care s-au desfășurat aici anul trecut. La întrecerile mondiale din această iarnă și-au anunțat participarea peste 800 de sportivi, din 41 de țări, ultimele înscrise fiind Macedonia și Groenlanda. Ceremonia de deschidere a competiției se va desfășura marți, 26 ianuarie, de la ora 20,00, în sala de sport a Complexului Cheile Grădiștei. Întrecerile se vor organiza si în probele de sprint, pursuit și ștafetă, atât la masculin, cât și la feminin.

Programul competiției :

27 ianuarie – ora 10,00, proba individuală tineret feminin, 10 km ; ora 13,30, proba individuală tineret masculin, 12,5 km

28 ianuarie – ora 10,00, proba individuală junioare, 12,5 km; ora 13,30, proba individuală juniori, 15 km

29 ianuarie – ora 10,00, proba sprint tineret feminin, 6 km; ora 13,30, proba sprint tineret masculin,7,5 km

30 ianuarie – ora 10,00, proba sprint junioare, 7,5 km; ora 13,30, proba sprint juniori,10 km

31 ianuarie – ora 10,00, proba pursuit tineret feminin, 7,5 km; ora 11,00, proba pursuit junioare, 10 km; ora 13,30, proba pursuit tineret masculin, 10 km; ora 14,30, proba pursuit juniori, 12,5 km

1 februarie – ora 10,00, proba ștafete feminin tineret, 3X6 km ; ora 13,30, proba ștafete masculin tineret, 3X 7,5 km

2 februarie – ora 10,00, proba ștafete junioare, 3X6 km; ora 13,30, proba ștafete juniori, 3X 7,5 km

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.