Petitie lansată in spațiul public – ”Destul, cetățene Johannis!”

Petitie lansată in spațiul public – ”Destul, cetățene Johannis!”

0 377

Evenimentele cu totul speciale prin care au trecut românii mai ales in ultimele luni, prin excederea cadrului constitutional de catre președintele Klaus Werner Iohannis, incalcand rolul functiei de presedinte asa cum este prevazut la ”art.80” din Constitutia Romaniei: ”Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.  Insistenta cu care presedintele a ignorat art. 80, nu poate fi acceptata drept o stare de normalitate.

Astfel in penultima zi a lunii februarie, a fost lansata in spatiul public din Romania o petitie intitulata

”Destul, cetățene Johannis!
Suntem un grup de inițiativă alcătuit din profesori, scriitori și publiciști, colegi din promoția 1965 a Facultății de Filologie din București, care am considerat că este de datoria noastră să reacționăm cum se cuvine față de nenumăratele dovezi de josnicie și precaritate morală cu care s-a ilustrat până acum actualul președinte al României.
Este regretabil că felurite calcule politice meschine pe care și le fac parlamentarii noștri îi împiedică să recurgă la soluția legală și constituțională care se impune în asemenea situație: suspendarea și demiterea președintelui nedemn de încrederea celor care l-au votat!
Acum se știe bine că votul din 2014 a fost măsluit, a fost obținut prin fals și minciună, prin manipulare grosolană, prin înșelăciune!

În temeiul celor de mai sus și al altor fărădelegi comise de numitul Klaus Johannis, bine cunoscute opiniei publice, deschidem o listă publică de semnături adresată persoanelor care acceptă să ni se alăture pentru a cere suspendarea și demiterea lui Klaus Johannis din funcția de președinte al României.

Românul suportă multe, dar cel mai greu suportă să se vadă condus de un prostănac arogant, lipsit de bun simț, lipsit de onoare, de simțul dreptății. Incapabil să fie solidar cu nevoile Neamului, cu nădejdile noastre!

Destul, domnule Johannis!! Ne-am lămurit cu cine avem de-a face!”

Acesta este link-ul: https://www.petitieonline.com/destul_cetatene_johannis

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.