Pilotul român Emanuel Gyenes, performanță remarcabilă la Raliul Dakar 2020

Pilotul român Emanuel Gyenes, performanță remarcabilă la Raliul Dakar 2020

0 218

Raliul Dakar 2020, a 42-a ediție a tradiționalei competiții, s-a încheiat.Raliul Dakar 2020 a luat startul pe 4 ianuarie, la Jeddah, în Arabia Saudită, fiind prima ediție care se desfășoară pe alte meleaguri decât America de Sud sau Africa. S-au disputat 12 etape, iar câștigătorii au fost desemnați în Qiddiyah (17 ianuarie), după ce au parcurs un total 7.856 de kilometri. Pilotul român Emanuel Gyenes a reușit o performanță de-a dreptul impresionantă după ce a câștigat etapa de la categoria “Malle Moto”, în care se întrec doar concurenții fără echipă de mecanici, care își repară singuri motocicleta între etapele raliului.Totodată, a intrat în hall of fame-ul competiției, denumită „Dakar Legends”, după cea de-a 10-a participare pe care o reușește.

În vârstă de 35 de ani, Gyenes (Autonet Motorcycle Team) a pilotat o motocicletă Honda 450, mai veche cu două generații decât cele ale marilor favoriți, performanță care a atras atenția tuturor pasionaților de circuit, ce s-a desfășurat în premieră în Arabia Saudită. În clasamentul general, pilotul românul s-a poziționat pe locul 29, astfel și-a atins obiectivul de a se clasa în primii 30 de participanți.

D.D.

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.