Polo : Corona Sportul Studenţesc a dat o replică bună campioanei Steaua

Polo : Corona Sportul Studenţesc a dat o replică bună campioanei Steaua

0 245

Echipa de polo seniori Corona Sportul Studențesc a pierdut cu 10-8, primul joc din „dubla” cu CSA Steaua București, în etapa a 12-a din Superliga Națională de polo pe apă. Elevii lui Aurelian Georgescu au reușit două reprize bune, la un moment dat conducând cu trei goluri, 5-2, însă experiența jucătorilor liderului campionatului s-a simţit, iar Steaua a reușit să preia conducerea. Chiar dacă finalul meciului a fost unul destul de echilibrat, steliștii au reușit să-și gestioneze bine avantajul și să-și asigure cele trei puncte. La finalul partidei, antrenorul Coronei Sportul Studenţesc, Aurelian Georgescu a declarat că este supărat că poloiştii lui nu au ştiut să gestioneze avantajul pe care l.au avut la începutul partidei: „Steaua are un lot numeros, cu o calitate forte bună. Am început bine meciul, apoi adversarul a schimbat puțin tactica, ne-a luat în presing și ne-am blocat și cred că ne-am și speriat de rezultat, mă refer la momentul când am condus cu 5-2. Pe de altă parte, noi și când evoluăm acasă parcă jucăm în deplasare, din punct de vedere al arbitrajului. Totuși, sunt supărat pe greșelile noastre, care ne-au privat de un rezultat mai bun, poate chiar de o victorie. De cealaltă parte, antrenorul Stelei, Andrei Iosep a spus că se aştepta la un meci echilibrat dar cu toate acestea a încercat o tactică nouă, chiar şi cu riscul de a pierde meciul : „Am vrut să dăm spațiu jucătorilor care au evoluat mai puțin în acest campionat. Chiar am început jocul cu al treilea portar. Am încercat și o tactică nouă, așadar mă așteptam la un meci echilibrat, şi chiar nu ne-a fost frică fost frică de un eventual eșec. Vom termina, cu siguranță, pe primul loc în sezonul regulat, suntem pentru prima daă mari favoriți la titlu, însă în playoff se poate întâmpla orice, iar noi trebuie să ne demonstrăm statutul în apă, nu doar pe hârtie”. În timpul partidei, juniorii de la Corona au împărțit flori, dar și câte o surpriză dulce, doamnelor și domnișoarelor aflate în tribune, lucru care se va întâmpla şi la meciul de sâmbătă, de la ora 12.00, dintre cele două formaţii.

Corona Sportul Studențesc – CSA Steaua Stirom București 8-10 (3-2, 2-2, 1-3, 2-3)
Au marcat: Jerkovic (3), V. Georgescu (2), Oanță (2), Ivovic (1) / Teohari (3), Chioveanu (2), M. Gheorghe (2), Goanță (1), Cotrău (1), Ianc (1)
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.