Preotul din Cincu a fost suspendat de superiori

Preotul din Cincu a fost suspendat de superiori

1 495

Măsura a fost luată de Mitropolia Ardealului după ce DNA l-a trimis în judecată pe prelat pentru a fi obţinut fraudulos 107.000 de lei din fonduri europene

Măsura a fost luată de Mitropolia Ardealului după ce DNA l-a trimis în judecată pe prelat pentru a fi obţinut fraudulos 107.000 de lei din fonduri europene. Pentru a încasa banii, Florin Butum a pretins că foloseşte un teren care aparţinea de fapt poligonului militar Cincu şi pe care ar fi păscut oi care de fapt nu existau. Alături de preotul din Cincu, care neagă toate acuzaţiile, mai sunt trimişi în judecată alte două persoane, unul angajat al Primăriei Cincu
Procurorii DNA susţin că deşi nici el şi nici parohia Cincu nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege pentru a obţine finanţari europene, începând din 2011 şi până anul trecut preotul ar fi depus în nume propriu şi în numele parohiei mai multe cereri pentru plata unor subvenţii prin agenţia de plăţi şi intervenţii în agricultură. Preotul a prezentat la APIA toate documentele şi nu a trezit nici o suspiciune.
În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei pentru complicitate Gheorghe Tişcă şi Ioan Mămăligă, ultimul inspector de cadastru şi urbanism din cadrul Primăriei Cincu.
Sorin Suciu, primarul Cincu, îşi apără subordonatul, care ar fi eliberat certificatul în baza unor CF-uri prezentate de către părintele Butum.Terenul pentru care ar fi pretins subvenţii APIA aparţinea de fapt poligonului militar Cincu.
Mr. Cristian Ţecu – ofiţer relaţii publice Centrul Getica Cincu, spune că, în perioada 2011-2016, Centrul Naţional Getica a încheiat două protocoale cu primăriile comunelor Şoarş şi Cincu prin care a pus la dispoziţia locuitorilor cu titlu gratuit suprafeţe din poligonul Cincu pentru activităţi legate exclusiv de păşunat. Instituţia militară nu ar fi implicată în nici un alt mod sau în alte activităţi ori acţiuni întreprinse de alte părţi.
Localnicilor din Cincu nu le vine să creadă că preotul lor ar fi capabil de aşa ceva.
Pentru recuperarea prejudiciului procurorii au pus sechestru pe mai multe bunuri şi sume de bani deţinute de inculpaţi. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Braşov.

Vifor Rotar

COMENTARII

  1. Nici mie nu imi vine sa cred..sunt din Cincu dar plecată in străinătate.parea de treaba desi au avut probleme create acolo de ei..ce sa zic.pacat de oamenii din sat și de copii lui care sunt nevinovați și vor plăti rușinea celorlalti

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.