Primele reacții la solicitarea de demitere a lui Koveși – Statul paralel scoate oamenii în stradă!
După prezentarea Raportului și anunțul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, așa cum era de așteptat au apărut, reacții atât pro cât și contra.
Klaus Iohannis s-a antepronunțat
Raportul privind activitatea managerială la DNA este lipsit de claritate, iar evaluarea acestei instituţii şi a conducerii ei din partea preşedintelui Klaus Iohannis diferă de cea a ministrului Justiţiei, a transmis Administraţia Prezidenţială. În repetate rânduri, Klaus Iohannis s-a declarat mulţumit de activitatea DNA şi a conducerii sale, ‘punct de vedere pe care şi-l menţine în continuare’, se mai arată în comunicatul de presă.
O analiză a raportului ministrului justiţiei urmează să fie realizată la nivelul Administraţiei Prezidenţiale de către departamentele de specialitate’, iar preşedintele Klaus Iohannis va uza de toate prerogativele constituţionale pentru asigurarea funcţionării unei justiţii independente şi pentru consolidarea statului de drept, precizează Administraţia Prezidenţială
Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi şi Justiţie, afirmă, într-o postare pe Facebook, că nu există niciun motiv legal de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Protest la Piata Victoriei: Cateva sute de oameni cer demisia lui Tudorel Toader, dupa ce a anuntat ca propune revocarea procurorului sef al DNA
Mai multe persoane s-au adunat in Piata Victoriei, pentru a protesta fata de decizia ministrului Justitiei, Tudorel Toader, de a cere revocarea sefei DNA, Laura Codruta Kovesi.
Protestul are loc in urma apelului facut pe Facebook de catre comunitatea Coruptia Ucide.
Oamenii scandeazaȘ
– „Justitie, nu coruptie”,
– “Iesiti din casa, daca va pasa”,
– “Tudorel demisia”,
– “DNA sa vina sa va ia”,
– “PSD ciuma rosie”.
Ionel Danca, purtator de cuvant PNL
Purtatorul de cuvant al PNL, Ionel Danca, a spus, in cadrul unei conferinte de presa, ca din punctul de vedere al partidului “se impune demisia ministrului de justitie care a dezonorat functia de ministru si profesionist al dreptului asa cum ii place sa pretinda ca este”.
Ionel Danca a subliniat ca s-a vazut presiunea execitata de PSD si membrii ALDE care “strigau disperati” Tudorele, fa ceva”, incheind prin a spune: “Tudorel, mai bine o lasa-i cum era”.