După revenirea din cantonamentul de la mare şi abordarea antrenamentelor de sală, handbalistele de la Corona Braşov şi-au măsurat, pentru prima dată în această perioadă precompetiţională, forţele, cu prilejul unui meci amical. Parteneră de întrecere a fost proaspăt promovata Măgura Cisnădie, o echipă robustă, care a transferat câteva jucătoare importante, dintre ele remarcându-se Nataşa Crînic (Deva) sau Ionela Goran. Meciul a avut două reprize distincte. În prima, ostilităţile au fost conduse de echipa din Cisnădie, care a fost foarte mobilă şi a înscris cu uşurinţă, astfel încât la pauză scorul era favorabil acesteia : 16-11. În partea a doua a meciului, Corona şi-a dat drumul la joc, a fost mai atentă şi a refăcut încet, dar sigur, dezavantajul, egalând la 19 (min. 45) şi preluând conducerea, 22-21 (min. 49). Apoi, profitând de căderea fizică a echipei oaspete, jucătoarele Coronei au sprintat spre victorie, în faţa unui public surprinzător de numeros : 28-26.

Au marcat pentru Corona : Zamfir 10, Pricopi 5, Chiper 4, Hotea 3, Briscan 2, Cartaş, Ciuciulete, Dincă, Bondar – câte un gol.

Au jucat : Mârcă – Chiper, Bondar, Ciuciulete, Pricopi, Zamfir, Hotea (Ciobanu – Cartaş, Briscan, Neagu, Dincă, Marcu, Tăbăcaru).

Bogdan Burcea, antrenor Corona Braşov : ,,Emoţii, inexactităţi, era normal, din moment ce am făcut doar patru antrenamente în sală până acum. Avem şi un lucru pozitiv după acest meci,anume revenirea de la minus cinci la plus doi. Ideea a fost să rulăm pe toată lumea, le am cerut fetelor să alerge cât mai mult, să ocupe cât mai bine terenul. Relaţiile de joc nu sunt încă rezolvate, mai avem până acolo”

La sfârşitul săptămânii viitoare, echipa braşoveană va pleca la Cluj, unde va participa la un turneu de pregătire.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.