Principalele modificări la OUG 114 ce se propun a fi asumate simultan...

Principalele modificări la OUG 114 ce se propun a fi asumate simultan cu Bugetele pentru 2020

1 237

Proiectul de lege care aduce modificări la vestita Ordonanță a lăcomiei mai are și alte noutăți, pe lângă cele anunțate de autorități la finalul ședinței de Guvern de miercuri. Proiectul prevede modificări în zona PNDL, case de marcat electronice fiscale, bani din accize pentru un minister și altele pe care le amintim mai jos. De precizat că Executivul vrea să-și asume răspunderea pe acest document.

Amenzile de circulație:
Se propune ca valoarea fixă a punctului amendă pentru amenzile contravenționale prevăzute de OUG 195/2002 să fie menținută în cursul anului 2020 la cuantumul din prezent, respectiv 145 lei.

Casele de marcat electronice fiscale
Se prorogă cu 12 luni termenul pentru dotarea operatorilor economici cu case de marcat electronice fiscale pentru cei care efectuează livrări de bunuri sau prestări servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și acceptatoare de bancnote sau monede, după caz.

Instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională nu vor trebui să publice informații precum salariile, sporuri, tichete de vacanță etc.

PNDL îngropat de către Guvernul MEU
La PNDL, în situația în care solicitările de transfer depășesc 80% din creditele bugetare disponibile pentru anul în curs, Ministerul Lucrărilor Publice va înștiința beneficiarii contractelor de finanțare cu privire la data limită și va efectua transferurile în limita creditelor bugetare.
După primirea înștiințării, beneficiarii dispun măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuția de lucrări sau continuă implementarea obiectivelor de investiții din surse proprii sau alte surse legal constituite. Din cele de mai sus se pare ca PNDL va fi îngropat de către Guvernul MEU (Iohannes & Orban)!

Începând cu 1 ianuarie 2020, beneficiarii nu mai transmit solicitări de finanțare pentru etapa a II-a a PNDL pentru alte obiective de investiții.

• Ministerul Tineretului și Sportului va primi 0,5% din accizele aplicate pentru țigări și băuturi alcoolice.
• Se instituie, de la 1 ianuarie 2020, Fondul Național pentru Prevenirea Criminalității, administrat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Acesta se constituie prin virarea de către instituțiile publice a tuturor sumelor de bani confiscate, precum și a sumelor rezultate din valorificarea bunurilor confiscate în proceduri penale. Sumele vor fi utilizate pentru implementarea de proiecte privind educația juridică, prevenirea criminalității și asistența victimelor infracțiunilor.

Anual sumele din fond se alocă astfel:
20% pentru Ministerul Educației
20% pentru Ministerul Sănătății
15% pentru Ministerul Afacerilor Interne
15% pentru Ministerul Public
15% pentru Ministerul Justiției
15% pentru Agenție pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor propuse de asociații și fundații cu obiect de activitate în domeniul social.

• Departamentul pentru eficiență energetică trece de la ANRE la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
• Ajutorul de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România va fi suportat de Ministerul Economiei.

Alte lucruri din acest proiect:

• Compania Națională de Investiții preia programul gROwth – investim în copii, investim în viitor de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Acesta e programul pentru construirea de grădinițe cu profil sportiv gândit de Darius Vâlcov pentru Ion Țiriac. Sumele necesare pentru acest program vor fi date de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Adminstrației.
• De asemenea, programul pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii balneare se transferă de la Comisia de Prognoză la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Adminstrației.

Măsurile din noua lege, anunțate de Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, care se găsesc și în document:
• Salvarea Pilonului 2 de pensii. Se renunţă la cerinţele legate de elaborarea suplimentară de capital pentru administratorii fondurilor de pensii, se reduc comisioanele de administrare pentru Casa de Pensii şi ASF, lăsând mai mulţi bani în conturile participanţilor la fondurile la pilonul 2 de pensii. Se elimină şi opţionalitatea participanţilor între pilonul 1 şi pilonul 2 de pensii
• Desființarea mecanismului pervers de împrumuturi fictive prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, o schemă de ocolire a deficitului bugetar. Avansul primit și neutilizat pana la data de 31 decembrie 2019 se returnează în contul Fondului. Valoarea împrumuturilor se stabilește la valoarea granturilor deja contractate, care se diminuează la valoarea cheltuielilor efectuate și recepționate. Va fi gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice.
• În energie, taxarea de 2% din cifra de afaceri obținută din activități privind energia și plafonarea prețului la producătorii și furnizorii de gaze la 68 lei/MWh au fost abrogate. Au fost introduse prevederi tranzitorii. Până la data de 31 decembrie 2020, vor fi eliminate tarifele reglementate la energia electrică, iar până la 1 iulie la gazele naturale. Sumele strânse de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) din taxa de 2% vor fi transferate la Ministerul Economiei, în vederea sprijinirii programelor de eficienţă energetică şi a programelor de protecţia consumatorului vulnerabil. Este vorba de suma de 600 milioane lei.
• Au fost abrogate şi prevederile din sectorul telecomunicaţiilor, atât în ce priveşte taxarea acestor companii, cât şi regimul contravenţiei în acest domeniu şi au fost abrogate prevederile legate de taxarea activelor bancare
• Indemnizațiile pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate vor fi înghețate în 2020 la nivelul lunii decembrie 2019. Indemnizația de hrană și de merit se păstrează la nivelul lui 2019
• Beneficiarii dreptului de pensie pentru limită de vârstă sau pentru pensie anticipată, atât din sistemul public de pensii, cât şi din alte sisteme reglementate prin legi specifice, nu vor putea cumula pensia cu veniturile realizate în cadrul instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare al autorităţilor şi instituţiilor publice în care sunt angajaţi cu contract de muncă. Prevederile nu se aplică pentru persoanele care au durata mandatului stabilită prin Constituție.
• Regimul detașărilor a fost de asemenea reglementat. Nu vor mai fi permise detaşările din sectorul privat în instituţiile publice. Detaşările se vor putea face doar cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice.
• Sporul pe care îl primesc angajații din sectorul bugetar pentru „condiții vătămătoare” a fost regândit. Astfel, personalul bugetar poate primi un spor de 25% din salariul minim brut pe țară.

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.