Privatizarea s-a făcut în dezinteresul României. Cel mai grav e că a...

Privatizarea s-a făcut în dezinteresul României. Cel mai grav e că a fost vândut pământul!

Invitat la Televiziunea Română, Călin Georgescu, a făcut o analiză rece și tăioasă a realității românești de după 1989.  Acesta a spus, printre altele, că România este tratată precum o mină de aur de către alte entități, de unde se extrage minereu până când țara va da faliment. Conform acestuia, falimentul Românie este o chestiune de timp.

„România este o mină, din care se scoate, în fiecare zi, din decembrie 1989 încoace, aur. Și când nu va mai fi aur, mina se va închide. Falimentul este o chestiune de probabilitate matematică pentru România” , a spus expertul.
Acesta a detaliat subiectul susținând că România este controlată și condusă de străini, care dețin toate pârghiile strategice ale puterii. Călin Georgescu afirmă că în ultimii 26 de ani, România a suferit pierderi mai mari decât în perioada care s-a scurs de la Ștefan cel Mare și până în 1989.
„În ultimul ceas, putem avea o vocație. În primul rând este un fenomen global. Ne naștem cu toții din iubire și intrăm într-o mare manipulare, în care nu există democrație, ci doar corectitudine politică. La nivel mondial. Menționez că sclavagismul nu a dispărut. Ci doar e o altă formă. România a ajuns aici pentru că e într-un haos bine calculat. Trăim într-o formă anti culturală, s-a pierdut rușinea.
Și s-a pierdut rușinea pentru că lichelele și lacheii de serviciu și-au văzut visul cu ochii: cozile de topor au devenit topoare, după 1989 și au vândut pe mărgele de plastic întreaga țară.

România a fost vândută de cei care au preluat puterea în 1989 și apoi și-au dat-o unul altuia timp de 26 de ani. Au vândut-o cu bună știință, România nu mai deține nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea, deține peste 60% din activele țării, peste 50% din profit și ceea ce este cel mai grav: stăpânește pârghiile strategice, de condus, ale țării: industria de petrol gaze, distribuția de energie…nu ne mai aparține.Industria ca atare, marile întreprinderi au fost distruse. Privatizarea s-a făcut în dezinteresul României.
Cel mai grav e că a fost vândut pământul. Și a fost vândut de cei care sunt astăzi la putere, pe vremea când erau miniștri ai agriculturii. Pădurile, apele, se vând. Totul este de vânzare. Mai puțin sufletul românesc și eu pe asta mă bazez. Sufletul românesc va triumfa.

În 26 de ani, România a pierdut, și pot spune asta cu certitudine, peste 1 TRILION de euro. Toate pierderile României, de la Ștefan cel Mare încoace, sunt mai mici decât ce s-a pierdut în acești 26 de ani”, a spus Georgescu în direct la Televiziunea Română.

Nota

  1. Călin Georgescu a fost în perioada 1997-2013 director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. Din 2013, Georgescu este preşedinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma.
  2. Explicativă: Un trilion poate fi exprimat atât ca o mie de miliarde dar și ca un milion de miliarde, respectiv 1.000.000.000.000. 000.

COMENTARII

  1. Un roman nu poate ocupa functiile prin care este completat CV-ul dlui Georgescu. Din pacate multi romani sunt „furati” de imaginea acestui om la care se lucreaza la greu in anumite laboratoare. Oare pentru ce functie este pregatit? Pare a fi o varianta a lui Ciolos, intr-un guvern tandem cu un presedinte „globalist”, dupa alegerile urmatoare.

  2. Tovarasul georgescu nu a facut nimic ca sa impiedice jaful facut de celelalte topoare desi timp de 6 ani a fost director al centrului national pentru dezvoltare durabila. Drept recompensa pentru ca a inchis ochii atunci cand trebuia sa apere interesele tarii a fost avansat ca presedinte al centrului european de cercetare si de acolo va directiona borfasii din EU cum sa fure mai bine Romania, sa-i transforme pe romani in sclavi si sa stearga tara din mapa mondiala.
    Deci, tov georgescu este si el tot un topor dar cu doua taisuri. Cu un taisi loveste si cu celalalt dechide rana si se lauda cu lovitura pe care a dat-o Romaniei.
    Bravo, bai georgescule! Ai adus o mare contributie comunitatii JIDANESTI careia apartii.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.