Pro România colecţioneză şi liberali!

Pro România colecţioneză şi liberali!

0 204

PNL a pierdut săptămâna aceasta doi consilieri locali din Zărnești. Este vorba despre Mircea Aldea și Ovidiu Lupu. Cei doi au trecut la Pro România și vor fi prezentați astăzi într-o conferință de presă.

Reamintim, aşa cum spune corect şi colegul de la Transilvania 365, Partidul Național Liberal(PNL) Brașov are mari probleme. Tot mai mulți membri importanți tot părăsesc partidul. După plecarea în ,,anul sabatic” – cum dânsul spunea – a lui Miklos Gantz, fost viceprimar și administrator public, a părăsit partidul și fostul ministru Gheorghe Ialomițianu, acum candidat independentent la Primăria Braşov. Au urmat, iniţial, consilierul județean Claudiu Cornea, dar și consilierii locali Sergiu Chifu și Radu Iov.

Surse din cadrul PNL susțin că în județ mai sunt și alți membri importanți hotărâți să plece, tocmai din cauza liderilor de la municipiu care au pus partidul într-o lumină proastă în ultima perioadă, mai ales scandalul asocierii PNL Brașov cu lumea interlopă. De asemenea, membrii sunt nemulțumiți și de modul în care se face politica la Brașov pe bază de prietenii și rudenii. În loc să fie promovați pe funcții oameni competenți, sunt propulsați apropiații și rudele.

În cazul în care această situație continuă, nu este exclus să fie schimbări în conducerea PNL Brașov. Mulți politicieni susțin că dacă primarul George Scripcaru scapă și de al treilea dosar penal, organizația Județeană ajunge pe mâna lui, fiind cunoscut faptul că există o rivalitate reală între acesta şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veștea. De altfel, Veştea a refuzat orice colaborare cu Scripcaru în ceea ce priveşte realizarea Aeroportului Braşov. Veştea are şi un temei logic: în ultimii cinsprezece ani Scripcaru a oferit din fondurile municipiului zero lei, dar şi-a băgat chipul în orice poză publică când era vorba de aeroport. Şi l+a trimis la înaintare în lupta cu veştea pe amicul lui, senatorul PSD Marius Dunca. Vedeţi conferinţa de săptămâna trecută. Şi să nui uităm, Veştea are sprijinul pe faţă al preşedintelui Iohannis. Scripcaru mizează pe braşoveanul Orban.  Puţin, foarte puţin, tov. Gheorghe.

Însă, reamintim că bugetul municipiului este de aproximativ 450 de milioane de euro, iar pentru aeroport mai sunt nevoie de peste 20 milioane de euro. Un calcul simplu, apropiata lui Scripcaru, Cristina Antonie primeşte anual, de peste zece ani, două milioane de euro pentru panseluţe înfipte-n giratorii. Zece (ani) ori două milioane de euro reprezintă echivalentul aeroportului. Pe care nu-l avem. Dar avem panseluţe. DNA ştie de ce!

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.