Proiectul IziLit a fost finalizat – aplicaţia continuă să fidelizeze cititori

Proiectul IziLit a fost finalizat – aplicaţia continuă să fidelizeze cititori

0 336

75 de persoane şi-au descărcat şi consultă, în fiecare zi, aplicaţia pentru smartphone care recomandă cărţi din literatura română contemporană. Proiectul IziLit – Întâlnire Zilnică cu Literatura a avut peste 2000 de descărcări de la utilizatori unici, pe parcursul unei luni de promovare

75 de persoane şi-au descărcat şi consultă, în fiecare zi, aplicaţia pentru smartphone care recomandă cărţi din literatura română contemporană. Proiectul IziLit – Întâlnire Zilnică cu Literatura a avut peste 2000 de descărcări de la utilizatori unici, pe parcursul unei luni de promovare. Proiectul – unic în ţară şi chiar în Europa, se încheie, dar aplicaţia va fi dezvoltată pentru a fideliza publicul tânăr.
Printre facilităţi se numără crearea unui buton care va direcţiona utilizatorul spre biblioteca din apropiere unde poate fi împrumutată cartea zilei recomandată. De asemenea, va fi dezvoltată cu o librărie cu informaţii despre volumul dorit şi dacă acesta poate fi sau nu cumpărat.
Reprezentanţii bibliotecilor din ţară spun că în ultima lună s-a simţit o schimbare în privinţa lecturii. Ioana Crihana, directorul executiv al Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor i Bibliotecilor Publice din România, a constatat o uşoară dezmorţire a interesului tinerilor pentru literatura română contemporană şi speră că este un imbold pentru utilizatorii tineri ai serviciilor de bibliotecă.Practic, aplicaţia trimite utilizatorului imaginea cărții recomandate, o notă scurtă despre conţinut, informații sumare despre autor, inclusiv adresa de twitter sau facebook .
Crina Popescu, bibliotecar Biblioteca Publică Locală Pietrar, jud. Vâlcea, spune că
notificările pe care utilizatorii le primesc zilnic la ora 10 le aduc aminte că lectura este importantă, că cititul este un exerciţiu care trebuie făcut zilnic şi care îi dezvoltă.
Proiectul a fost realizat de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, în colaborare cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și Uniunea Editorilor din România, fiind cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.