Promisiune in turism! Impozit specific cu proceduri mai simple şi controale mai...

Promisiune in turism! Impozit specific cu proceduri mai simple şi controale mai puține!

0 503

Patronatele din turism i-au prezentat premierul Victor Ponta un proiect privind un impozit specific pentru acest sector. Şeful Guvernului a precizat că sprijină proiectul, în timp ce ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a explicat că textul va fi definitivat în septembrie pentru ca prevederile sale să se aplice de la 1 ianuarie 2016.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că i-a fost prezentat proiectul care prevede un impozit specific pentru sectorul turismului în locul celui pe profit.
„Un impozit specific care să însemne proceduri mult mai simple şi să însemne controale mai puține şi competiție mai clară și servicii mai bune pentru turiștii care beneficiază. Din punctul nostru de vedere proiectul, dacă respectă ceea ce am discutat şi anume plafonul acela de 5 milioane de euro cifră de afaceri și dacă asta duce la debirocratizare și taxe mai simplu de plătit, sigur că îl sprijinim”, a spus Victor Ponta, după o discuţie cu hotelieri şi patroni au unor agenţii de turism, care a avut loc la Mamaia, într-un hotel de lux.072111091394063593
La discuţie au participat şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi cel al Economiei, Mihai Tudose.
Teodorovici a precizat că în cursul lunii septembrie va fi definitivat textul, pentru a se putea introduce de la 1 ianuarie 2016.
„Va fi o propunere de lege, o inițiativă parlamentară, astfel încât în toamna aceasta să fie adoptat de Parlament și de la 1 ianuarie 2016 să fie aplicat”, a precizat ministrul de Finanţe.
Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, a explicat că proiectul prevede o taxă proporţional cu numărul de locuri de cazare sau camere.
„Cum e acest hotel, are un număr de 180 sau 200 de locuri, el va plăti fix pe numărul de locuri sau camere. Pentru fiecare loc va plăti 100 de euro pe an. Conform calculelor noastre, acest hotel va plăti în jur de 40.000 euro, pauşal, că are grad de ocupare mai mare sau mai mic sau a făcut 100 de afaceri mai mari sau mai mici, nu mai contează. Va plăti o taxă fixă la numărul de locuri de cazare sau de camere. Unii plătesc acum, cum este acest hotel, 100.000 de euro pe an şi alt hotel similar plăteşte zero”, a afirmat Mohammad Murad.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.