RATBv – Traseul liniei 41 deviat pe tot sfârșitul de săptămână!

RATBv – Traseul liniei 41 deviat pe tot sfârșitul de săptămână!

0 26

Printr-un comunicat remis presei, RATBV a anunțat că traseul liniei 41, care asigură legătura între capetele de linie Livada Poștei și Stupini-Lujerului, va fi modificat duminică, 11 august, între orele 6.30 – 16.00, va fi modificat. Schimbarea este determinată de faptul că pe Strada Agrișelor vor fi efectuate în intervalul menționat lucrări de infrastructură ale Companiei „Apa”, iar circulația rutieră va fi închisă.

În aceste condiții, autobuzele de pe linia 41, doar pe sensul spre Stupini, vor circula de la stația „Teatrul Dramatic” pe Bulevardul 15 Noiembrie, pe Strada Castanilor, iar apoi pe Bulevardul Iuliu Maniu.
Pe porțiunea de drum din centrul orașului, mijloacele de transport în comun vor opri în toate stațiile ale traseului obișnuit, respectiv Livada Poștei, Teatrul Dramatic și Iuliu Maniu (de pe Strada A. I. Cuza). Graficele de circulație nu vor suferi modificări.

Ne cerem scuze clienţilor noştri pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că vom depune toate eforturile pentru ca, imediat după finalizarea lucrărilor, să reluăm circulaţia potrivit orarului și traseelui obişnuit al liniei 41.

I.R.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.