Real Madrid a câștigat, pentru a 13-a oară, Liga Campionilor!

Real Madrid a câștigat, pentru a 13-a oară, Liga Campionilor!

0 176

Real Madrid este din nou campioana Europei, pentru a 13-a oară și a treia oară consecutiv! Madrilenii au învins în finala Champions League, disputată la Kiev echipa Liverpool, cu 3-1. Zinedine Zidane a devenit astfel primul antrenor care obţine trei trofee europene consecutiv, iar Cristiano Ronaldo, primul fotbalist din istorie care câştigă de cinci ori în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa! Meciul a avut un ritm scăzut în prima repriză, când cele două echipe au jucat pragmatic, fără să riște, cu intrări decise, la limita regulamentului. După pauză, au apărut fazele fierbinți și golurile. De mare importanță în economia finalei aveau să se dovedească accidentările survenite în prima repriză, îndeosebi cea a vedetei Mohamed Salah (Liverpool) dar și a lui Dani Carvajal (Real Madrid), care au fost nevoiți să părăsească terenul și au făcut-o în lacrimi!
Golurile
1-0: Benzema a înscris profitând de o greşeală imensă a portarului Loris Karius, care după ce a reţinut mingea a aruncat-o exact în direcţia în care se afla fotbalistul echipei madrilene la doar un metru de el ; 1-1: Mane a împins mingea în poartă din doi metri, după o deviere cu capul a lui Dejan Lovren, după un corner ; 2-1: Bale a înscris spectaculos, din foarfecă, după o centrare a lui Marcelo ; 3-1: Bale a marcat cu un şut din afara careului, profitând de o nouă greşeală a lui Karius.
Real Madrid: Keylor Navas – Carvajal (Nacho, min. 37), Varane, Ramos, Marcelo – Modric, Casemiro, Kroos – Isco (Bale, min. 61) – Benzema (Asensio, min.89), C. Ronaldo. Antrenor: Zinedine Zidane
Liverpool: Karius – Alexander-Arnold, Lovren, Van Dijk, Robertson – Henderson, Milner (Can, min.83), Wijnaldum – Salah (Lallana, min. 31), Firmino, Mane. Antrenor: Jurgen Klopp
Meciul a fost arbitrat de sârbul Milorad Mazici, ajutat de asistenţii Nenad Djokic şi Danilo Grujic şi de adiţionalii Milovan Ristic şi Dalibor Djurdjevic. Arbitru de rezervă a fost francezul Clement Turpin.
În ediţia 2017/2018 a Ligii Campionilor, Real Madrid s-a clasat pe locul doi în grupa H, în optimi a trecut de Paris Saint-Germain, în sferturi de Juventus Torino, iar în semifinale de Bayern Munchen.
Liverpool a câştigat grupa E a competiţiei, în optimi a trecut de FC Porto, în sferturi de Manchester City, iar în semifinale de AS Roma.
Real Madrid va juca pentru Supercupa Europei la 14 august, contra formaţiei Atletico Madrid, deţinătoarea Ligii Europa.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.