Regele Mihai a vizitat Braşovul în 1996 şi 2006

Regele Mihai a vizitat Braşovul în 1996 şi 2006

0 669

Atunci, după o şedinţă solemnă la Consiliul Judeţean Braşov, Regele Mihai şi Regina Ana au parcurs pe jos strada Republicii, până în Piaţa Sfatului, unde au luat parte la o slujbă religioasă oficiată la Catedrala Ortodoxă, au coborât pe strada Mureşenilor şi au făcut un popas la Spitalul Militar „Regina Maria”

14, 15 şi 16 decembrie vor fi zile de doliu naţional. În memoria Regelui Mihai I al României, Consiliul Judeţean Braşov va coborî în bernă drapelul naţional. Trupul Regelui va fi adus în ţară miercuri, 13 decembrie şi va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea, la Curtea de Argeş, în data de 16 decembrie. Regele Mihai va fi pomenit, începând de miercuri până în ziua înmormântării, în toate bisericile care oficiază Sfânta Liturghie, iar marţi seara, la Catedrala Patriarhală se va ţine o slujbă specială.
Regele Mihai a făcut două vizite la Braşov, una în 1996 şi în 2006, când zeci de braşoveni au venit să-i strângă mâna să facă fotografii cu alături de el. 

Atunci, după o şedinţă solemnă la Consiliul Judeţean Braşov, Regele Mihai şi Regina Ana au parcurs pe jos strada Republicii, până în Piaţa Sfatului, unde au luat parte la o slujbă religioasă oficiată la Catedrala Ortodoxă, au coborât pe strada Mureşenilor şi au făcut un popas la Spitalul Militar „Regina Maria”.

Regele Mihai a încetat din viaţă, marţi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia. Cu un an în urmă fusese diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică, şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică. Cărţi de condoleanţe au fost deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta, unde vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.