Repatrierea absolut necesară! Zborurile umanitare continuă, cca. 1.500 de români aduși acasă!

Repatrierea absolut necesară! Zborurile umanitare continuă, cca. 1.500 de români aduși acasă!

0 96

Peste 200.000 de români au venit în țară, mai așteptăm încă 200.000 până de Paște”

Aproximativ 1.500 de români din străinătate au fost aduşi în ţară cu ajutorul zborurilor umanitare, până în prezent, iar acţiunile vor continua, mai ales că foarte multe contracte sezoniere ale muncitorilor din agricultură se încheie, a declarat, duminică, la Digi 24, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.
Până în acest moment pe procedura legală, Ministerul Afacerilor Externe îşi face propria evaluare prin misiunile diplomatice pe care le are în toate ţările, face această analiză luând în considerare persoanele cărora le-a expirat contractul de muncă, şi mă refer la muncitorii sezonieri, eventual la turiştii blocaţi în diferite colţuri ale lumii.
Potrivit ministerului nostru, prin cele două companii aeriene implicate, în acest moment, în aceste demersuri (de repatriere a românilor, n.r.), au fost aduşi în ţară prin aceste zboruri umanitare aproximativ 1.500 de români. Vom realiza în continuare astfel de zboruri, pentru că, în perioada următoare, avem informaţii că, spre exemplu, în Spania, foarte multe contracte ale muncitorilor sezonieri din agricultură se încheie şi, nemaiavând asigurarea medicală şi finalizănd contractul pe care l-au avut, obligatoriu ei trebuie să se întoarcă în ţară. Pentru ei, suntem în acest moment pregătiţi să realizăm toate demersurile. Noi, Ministerul Transporturilor prin companiile aeriene, asigurăm suportul tehnic şi îi vom aduce în ţară”
, a afirmat Bode.

Întrebat dacă există o statistică privind muncitorii sezonieri care ar putea să revină în ţară, ministrul de resort a menţionat că „nu am o evaluare exactă”, dar că „prin Ministerul Afacerilor Externe am putea estima câte contracte expiră în perioada următoare”.
Vreau să spun că la o întâlnire pe care am avut-o, spre exemplu, cu toţi operatorii şi cu reprezentanţii marilor confederaţii de transport din România, un operator mi-a spus că are contract cu 5.000 de români pe care i-a transportat în Spania, ale căror contracte expiră undeva în luna aprilie şi ei vor trebui aduşi acasă”, a susţinut demnitarul.

Ministrul Sănătăți, Nelu Tătaru, declara ca: „Peste 200.000 de români au venit în țară, mai așteptăm încă 200.000 până de Paște”.



COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.