Roberto Gliga a revenit la Corona Braşov Wolves

Roberto Gliga a revenit la Corona Braşov Wolves

0 514

Unul din cei mai valoroşi jucători români de hochei, Roberto Gliga, a fost cooptat în lotul ,,lupilor”. Este, de fapt, o revenire la echipa braşoveană, unde Roberto Gliga a evoluat, atrăgându-şi frumoase aprecieri, în urmă cu două sezoane. De la Braşov, Gliga a plecat la echipa franceză Caen, în Liga Magnus. S-a născut în 24 aprilie 1993, la Bucureşti, are 1,86 m şi 90 kg. A fost mereu component de bază al echipelor naţionale U 18 şi U 20 ale României. De asemenea, acum este jucător de bază al naţionalei de seniori a României, remarcând-se în mod deosebit la ,,mondialul” de anul trecut, din Islanda, unde a reuşit 9 puncte (4 goluri şi 5 pase decisive) şi a fost desemnat cel mai bun jucător al României la această competiţie, dar şi jucătorul meciului în partida cu Belgia. Fiul lui Marius Gliga, unul dintre cei mai valoroşi atacanţi ai hocheiului românesc din anii ’90, Roberto a plecat la 14 ani de unul singur în Elveţia, să joace hochei, a evoluat la Zurich dar a trecut ulterior şi prin şcoala suedeză, la Tingsryds.

„Roberto Gliga este unul dintre jucătorii pe care mi i-am dorit cel mai mult la Braşov, atât datorită calităţii lui sportive, cât şi a caracterului său. Mă bucur că a dat Liga Magnus, respectiv Franţa, pentru Braşov, acest lucru fiind urmarea relaţiei foarte bune dintre noi. Începând de la 1 august, va fi prezent la antrenamentele lupilor, pe gheaţa Patinoarului Olimpic Braşov, a declarat Emilian Cernica, preşedintele secţiei de hochei ASC Corona 2010 Braşov

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.