“România a căzut de pe hartă, iar asta nu e asumat de...

“România a căzut de pe hartă, iar asta nu e asumat de către nimeni”

Nu am fructificat aproape deloc – dincolo de anumite avantaje economice – faptul de a fi membru UE și NATO în această regiune. România a ajuns într-o criză internă fără precedent din perspectiva spiralei violenței interne și care îi consumă energiile, o deprofesionalizează, îi anulează orice proiect și face ca nicio linie roșie sau consens naționale să nu mai fie posibile. O spune analistul politic Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române. Interviul face parte din proiectul Românii în anul Centenarului, un proiect Jurnalul şi Antena 3.

Vi se pare că, în ultimul an, România a evoluat în bine, în rău, a rămas la fel? De ce?
Dan Dungaciu: Sunt două abordări, una care ține de realități, alta de percepții. În prima dintre ele, România arată mai bine din afară decât din interior. Respectiv, avantajele și valențele ei, chiar și succesele, sunt mai vizibile când te distanțezi de România. În ultimii 10 ani este evident că au existat și evoluții pozitive, dincolo de cele economice, în primul rând o anumită consistență strategică a României, care înseamnă că țara nu își schimbă nici vectorul, nici orientarea în funcție de cine vine la putere.
La nivel de percepție internă și externă, România arată jalnic. Iar percepțiile creează realități, deci acțiuni politice ale României sau față de România.
“Românii nu își apreciează țara, nu îi mai învață istoria, iar de aici până la decuplare totală, fizică sau mentală, nu e decât un pas. Şi politicienii fac tot posibilul ca țara să arate prost”
România a ajuns într-o criză internă fără precedent din perspectiva spiralei violenței interne și care îi consumă energiile, o deprofesionalizează, îi anulează orice proiect și face ca nicio linie roșie sau consens naționale să nu mai fie posibile. Respectiv, cât poți împinge un conflict intern la nivel de profunzime – unde ajungi cu dislocările, la ce niveluri -, dar și ca geografie fizică sau politică.

Dar în ultimii 10 ani, cum a evoluat România? De ce?
Dan Dungaciu: Nu și-a fructificat aproape deloc – dincolo de anumite avantaje economice – faptul de a fi membru UE și NATO în această regiune. Vom fi estul vestului pentru o generaţie, extinderea spre est a frontierei euro-atlantice s-a oprit. România trebuie să-şi asume asta, cu tot ce înseamnă asta. Frontiera nu se mai duce spre est, doar va modela spaţii. Dacă îţi asumi această poziționare, trebuie să ți-o asumi pe toate palierele: militar, economic, politic, cultural – export de valori europene -, identitar – vecinătatea cu R. Moldova etc. Unul este proiectul unui stat din central Europei, altul este cel al unui stat de frontieră.

Ce merge bine în România?
Dan Dungaciu: Evoluții circumstanțiale, punctuale. România e relativ mare și relativ bogată, de aceea deseori merge pe pilot automat. Plus faptul că România nu are evoluții interne capabile să îi schimbe/modifice traiectoria sau evoluția euroatlantică. România nu este un stat sfâșiat între opțiuni divergente, precum Turcia, Ucraina, Republica Moldova etc.

Ce merge rău în România?
Dan Dungaciu: Orice abordare care presupune un proiect asumant pe o perioadă mai lungă, că e vorba despre construcții de autostrăzi, până la proiecția în regiune a României ca actor fundamental în zona Balcanilor de Vest sau la Marea Neagră.

Care credeți că este principala cauză a menținerii decalajului de dezvoltare dintre România și alte state din UE?
Dan Dungaciu: Pe fond, diferența este una structurală. Teoriile convergenței la nivel european sunt naivități din punctul acesta de vedere.
Ceea ce României i-a lipsit, mai ales după aderarea la UE, a fost proiectul. Cum, unde și în ce fel îţi construiești proiecția strategic, în exterior și interior. De aici, și o incapacitate de a reduce, măcar precum Polonia sau Ungaria, o serie de decalaje.
Statele pe care le-am menționat au avut un proiect și determinare să îl implementeze. Au avut și alt tip de asumare din partea Vestului, e drept (Mitteleuropa). Dar asta nu scuză lipsa proiectului românesc de după aderarea la UE și NATO.

Care este personalitatea care influențează cel mai mult evoluția României în prezent? De ce aceasta și prin ce/cum anume?
Dan Dungaciu: Personalitățile sunt cele care se văd pe scenă, acea 1/10 din aisberg. Problema este a restului de 9/10. Ce influențează cel mai mult România în acest moment este spirala violenței și lipsa de final previzibil al unei bătălii politice care a depășit de mult granițele unei confruntări politice „normale”.

Care este cea mai mare amenințare care ar putea influența evoluția României în următorul an? De ce spuneți asta?
Dan Dungaciu: Minoratul. Riscul de a rămâne un stat minor. Atât timp cât România gândește minor, va rămâne o țară minoră. Măcinată de bătălii interne și de o politică minoră – spațiul politic românesc este unul care mai degrabă refuză invitațiile decât să le trimită! -, România nu își poate asuma, practic, niciun proiect. Proiect înseamnă că exisă un minimal numitor comun, de la care se poate pleca și pe baza căruia se poate construi.
România neconectată. România a căzut de pe hartă, iar asta nu e asumat de către nimeni. Nu vorbim despre urgenţa reconectării Bucureştiului la marile infrastructuri europene rutiere şi de transport, pentru că ne ocolesc toate, de la Nord la Sud sau de la Est la Vest.
Hub-ul european al Estului este Ungaria, şi aici este esenţa agendei regionale a Budapestei şi, pe cale de consecinţă, a atitudinii faţă de România. Avem în faţă fundamentul proiectului politic regional maghiar care măsoară, în oglindă, lipsa unui proiect coerent al Bucureştiului.
“Lipsa infrastructurii care să lege provinciile românești – chestiune cu care a început Ion I.C. Brătianu! – este o veritabilă amenințare de securitate națională”.
Decalajele se vor adânci în lipsa infrastructurii, pentru că dezvoltarea economică vine și pe autostrăzi. Decalajele vor accentua migrația internă și externă, în detrimentul demografiei care, de zeci de ani, lucrează în defavoarea Românei. România este o țară înconjurată de români. Problema demografică și lipsa de abordare sistemică arată și măsoară incapacitatea instituțională a României de azi.
Bucureștiul are la dispoziție, spre deosebire de majoritatea statelor europene, o centură de populație românească, parțial bine calificată, care trebuie cooptată, dacă nu absorbită, în piața muncii, și nu numai, a României. E nevoie de facilități pentru românii din Republica Moldova, Serbia sau Ucraina să vină la muncă în România. În lipsa acestei intervenții, România va continua să sufere demografic, cu efecte majore sociale și economice.

Cine credeți că ar putea schimba în bine evoluția țării noastre în viitorul apropiat? De ce acesta/aceasta și cum anume?
Dan Dungaciu: Intersectia dintre un proiect național asumat și persoana/partidul capabil să şi-l assume.

În care țări aveți cea mai mare încredere? (primele cinci) Ce anume la aceste țări vă inspiră încredere?
Dan Dungaciu: Nu e vorba de încredere, ci de asumarea, raţională şi rece, a unor parteneriate punctuale/generale. Doar pe ele se construiește încrederea. Nicio țară din lumea asta nu are nici prieteni, nici dușmani permanenți – are doar interese permanente. În funcție de aceste considerente, și nu în afara acestor precizări, pot fi nominalizate: SUA, Germania, Polonia, Marea Britanie.

În care țări aveți cea mai puțină încredere? (primele 3) Ce anume la aceste țări vă inspiră neîncredere?
Ungaria, Federația Rusă, Republica Moldova, Turcia, Ucraina.

Care este valoarea care definește România în prezent? Dar valoarea care lipseşte cel mai mult în societatea românească la acest moment?
Dan Dungaciu: Proiectul lipsei de proiect. Patriotismul luminat.

De la 1 la 5 (1 = foarte rar, 5 = foarte frecvent), cât de frecvent credeți că sunt încălcate în prezent în România următoarele valori?
Promovarea competenței 4
Respectul față de adevăr 4
Angajamentul față de valorile naționale 5
Libertatea de exprimare 3
Încrederea în instituții 5
Sancționarea corectă a ilegalităților 3

Cum apreciați pe o scală de la 1 la 5 (1 foarte proastă, 5 foarte bună) calitatea clasei politice care a decis soarta României în ultimii 10 ani? Principalul defect/Principala calitate?
Dan Dungaciu: Nota 2. Principalul defect: lipsa de proiect asumat patriotic și profesionist. Principala calitate: faptul că România are consistența strategică pe care, din păcate, nu a reușit să o fructifice.

Care este greşeala cea mai mare a clasei politice din ultimii 10 ani?
Dan Dungaciu: Lipsa proiectului după aderarea la UE și NATO. Lipsa proiectului a generat ambiguități morale, lipsă de repere, haos, prevalența proiectelor personale (de partid), în defavoarea celor comunitare (naționale). Energiile românești nu au fost canalizate spre nicio performanță notabilă, nici în interior, nici în exterior. Nu avem niciun senator de origine română în SUA, nu ne-am unit cu Basarabia, nu contăm economic în Balcani, investițiile americane sunt mult sub cele din Ungaria, nu avem „campioni naționali” în economie, Ungaria este peste România ca și conexiuni strategice ale infrastructurii, europenii nu ne percep nici măcar ca și elevul disciplinat (chiar dacă mai prostuţ și mai sărac) al UE din regiune, nu influențăm aproape nimic în jurul nostru, deși avem cel mai mare PIB.

Ce urare ați face României pentru 2018?
Dan Dungaciu: 2018 nu este numai despre trecut. Sau este despre trecut într-un anumit fel. Privirea retrospectivă nu este paseistă şi nici măcar nostalgică. Este doar oglinda pusă în faţa contemporanilor pentru ca aceştia să se vadă mai bine şi să îşi măsoare, mai adecvat, performanţele sau eșecurile. Trecutul devine spaţiu de responsabilizare a prezentului, iar figurile ilustre ale momentelor astrale de acum 100 de ani devin veritabili inovatori morali.
În raport cu EI, va trebui să ne definim NOI. De aici, importanța crucială a asumării Centenarului. Căci nu e vorba despre trecut, ci despre prezent, despre ceea ce suntem în comparație cu ceea ce am fost, despre ceea ce am fi putut să fim, dar nu am fost în stare. Tăcerea asupra lui 1918 nu măsoară în niciun caz irelevanţa evenimentelor de acum un veac, ci lipsa de anvergură a elitelor, politice sau nu, de azi. Centenarul va trebui să aibă, în primul rând, o funcție curativă.

 

 

COMENTARII