România a pierdut meciul cu Suedia și a ratat șansa de a...

România a pierdut meciul cu Suedia și a ratat șansa de a se califica direct la europene; mai există însă barajul din Liga Națiunilor!

0 182

Meciul cu Suedia, disputat de echipa națională de fotbal a României pe Arena Națională din București, ar fi trebuit să fie unul decisiv pentru calificarea la EURO 2020. Din păcate, echipa noastră a avut o evoluție modestă și a ratat obiectivul. Antrenorul Cosmin Contra a început jocul cu Tudor Băluță, Claudiu Keșeru și Ciprian Deac, chiar dacă pe bancă se aflau Constantin Budescu, Denis Alibec sau Florinel Coman. De aceea, prima repriză a fost ridicolă pentru echipa noastră. Scandinavii au deschis scorul prin Marcus Berg,  în minutul 18, iar suporterii naţionalei nu şi-au ascuns frustrarea.

Imediat după golul nordicilor, fanii au început să arunce cu petarde în teren, chiar în spatele porţii Suediei. Imediat, centralul italian Daniele Orsato a cerut întreruperea partidei – din fericire, spiritele s-au potolit repede, iar atmosfera nu a degenerat cu alte incidente, astfel că meciul a fost reluat după doar un minut şi jumătate de pauză. De remarcat că spectatorii și-au mai dat o dată în petec, iar arbitrul de centru a mai întrerupt partida și în minutul 81, făcând semn că au fost scandări cu caracter rasist din tribune. Imediat, announcerul stadionului a făcut apel la spectatori pentru a înceta cu asemenea manifestări. Tricolorii au protestat pentru câteva momente, iar jocul s-a reluat fără probleme.

Suedezii au continuat să domine autoritar și după golul de 1-0, iar a doua reușita plutea în aer. Astfel, Quaison înscris (2-0), după un nou moment în care Rus și Nedelcearu au fost depășiți, iar Tătărușanu n-a mai putut face nimic. Practic, nordicii au tranșat calificarea după numai 45 de minute, pentru că în repriza secundă nu s-a mai întâmplat nimic…

România : Tătărușanu – Mogoș, Rus, Nedelcearu, Bancu – Deac (I. Hagi), Băluță, Stanciu (Alibec), Mitriță – Pușcaș, Keșeru (Coman).

Astfel, după meciurile disputate şi de celelalte echipe din grupă, clasamentul este următorul după numărul de puncte:

1. Spania – 23, 2. Suedia – 18, 3. România – 14, 4. Norvegia – 14, 5. Insulele Feroe – 3, 6. Malta – 3

Pentru România urmează un meci fără miză, cu Spania, în deplasare, dar victoria Cehiei cu Kosovo, a oferit tricolorilor o nouă șansă: barajul din Liga Națiunilor. Tricolorii mai păstrează șanse de calificare la turneul final din vară, datorită celei de-a doua competiții inter-țări, Liga Națiunilor. Mai exact, naționala este calificată în play-off-ul acestei competiții și va merge la barajul pentru EURO.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.