În anul 2017, aproximativ 112,9 milioane persoane (un sfert-25,5% din populaţia UE) erau expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială. Mai mult de o treime din populaţie era expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială în Bulgaria (38,9%), România (35,7%) şi Grecia (34,8%).
La polul opus, ţările UE cu cel mai mic procent din populaţie expus riscului de sărăcie şi excluziune socială sunt Cehia (12,2%), Finlanda (15,7%), Slovacia (16,3%), Olanda (17%), Slovenia şi Franţa (ambele cu 17,1%) şi Danemarca (17,2%).
La alții sărăcia crește
În zece state membre UE riscul de sărăcie şi excluziune socială a crescut între 2008 şi 2017, cel mai important avans fiind înregistrat în:
– Grecia (de la 28,1% în 2008 la 34,8% în 2017, ceea ce înseamnă o creştere de 6,7 puncte procentuale),
– Italia ( creştere de 3,4 puncte procentuale) şi
– Spania (creştere de 2,8 puncte procentuale).
Eurostat utilizează ca metodă de măsurare a sărăciei metoda relativă:
* asigurarea tuturor cetăţenilor europeni unui standard de viaţă cât mai înalt, corespunzător nivelului de dezvoltare economico-socială al fiecărui stat, nu doar un nivel minim de trai;
* existenţa unor decalaje considerabile între stadiile de dezvoltare ale statelor, ceea ce face foarte dificilă definirea unui nivel de trai minim, unanim acceptabil în Uniune.
Sărăcia relativă este înţeleasă ca fiind situaţia unei persoane ale cărei resurse, în principal monetare, nu îi permit atingerea unui anumit nivel de bunăstare realizat de întreaga populaţie din ţara respectivă.
Pentru măsurarea acestei „stări” se utilizează un set complex de indicatori statistici, care descriu dimensiunea, incidenţa, profilul şi gravitatea fenomenului sărăciei din fiecare ţară, făcând posibilă totodată şi comparaţia internaţională.
Indicatorul principal îl constituie venitul bănesc disponibil al unei persoane, într-un anumit moment de timp. Potrivit acestei metode de estimare se determină persoanele ale căror resurse sunt mai mici comparativ cu restul populaţiei, ceea ce nu înseamnă automat că resursele acestor persoane nu le permit acoperirea unui nivel minim de trai (ceea ce ar presupune starea de sărăcie în accepţiunea cea mai simplă).
În calitate de stat membru al UE, România a aplicat metodologia de estimare a sărăciei recomandată de Eurostat, în paralel cu dezvoltarea unui sistem naţional care se bazează însă pe metoda absolută de estimare a sărăciei.
Pragul de sărăcie este stabilit la 60% din mediana distribuţiei gospodăriilor după de venituri (fără însă a se include contravaloarea veniturilor în natură) – contravaloarea autoconsumului, a veniturilor în natură primite de salariaţi în cadrul contractelor colective de muncă şi contravaloarea veniturilor în natură ale beneficiarilor de prestaţii sociale- din care se deduc impozitele, contribuţiile de asigurări sociale şi alte plăţi cu caracter obligatoriu.
