România pe primul loc în UE la numărul de decese în accidente...

România pe primul loc în UE la numărul de decese în accidente rutiere raportat la populație

1 36
Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății arată că țările din blocul estic au drumuri mai periculoase decât cele din occident și din nord. România stă cel mai rău din țările UE, cu 10,3 decese la 100.000 de locuitori, la polul opus fiind Suedia cu numai 2,8. În clasamentul european România stă totuși mai bine decât țări precum Rusia, Albania, Turcia sau Ucraina.

Drumurile din Rusia sunt cele mai periculoase din Europa, în timp ce în Norvegia și Elveția sunt cele mai sigure, arată un raport publicat vineri de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și citat de Euronews.
Pe baza datelor din 2016, în Rusia au murit în accidente rutiere peste 20.000 de oameni, o medie de 18,7 decese la 100.000 de locuitori. Consumul de alcool a fost raportat în 23% din cazuri.
În comparație, Norvegia a raportat 135 de decese, iar Elveția 216, adică 2,7 la 100.000 de locuitori în cazul ambelor țări. Cu alte cuvinte, pericolul de a muri într-un accident de circulație este de șapte ori mai mare în Rusia decât în Norvegia sau Elveția.

-Datele din Uniunea Europeană arată că țările din blocul estic au drumuri mai periculoase decât cele din occident și din nord.
România deține o nefericită poziție în fruntea listei, cu 10,3 decese la 100.000 de locuitori, la polul opus fiind Suedia cu numai 2,8.
OMS subliniază că bunăstarea unei națiuni are un rol major în această statistică, indicând că riscul unei persoane de a muri într-un accident rutier este de trei ori mai mare într-o țară cu venit mediu decât într-una cu venit ridicat. Printre motive se numără regulamentele de circulație insuficient de severe sau insuficient aplicate și respectate, precum și infrastructura precară.

Bulgaria era imediat deasupra noastră, cu 10,2 decese la 100.000 de locuitori. Clasamentul fiind întocmit pe bază de date statistice oficiale, România se află în mod sigur pe o poziție și mai joasă, dat fiind că numărul de locuitori la care se raportează cel al deceselor include și milioanele de români care trăiesc în afara granițelor.

Șoferii și pasagerii automobilelor sunt cei mai expuși riscului, cumulând 48% din decese, urmați de pietoni (27%), motocicliști (11%) și cicliști (5%).

Raportul OMS mai cuprinde și alte elemente relevante:
Numărul accidentelor rutiere fatale a crescut pe plan mondial în 2016, ajungând la 1,35 milioane
Accidentele rutiere sunt cauza principală de deces în rândul copiilor și adulților tineri
Accidentele de circulație sunt a opta cauză principală de deces pentru toate categoriile de vârstă
Un număr de 68 de țări au raportat o creștere a numărului de accidente mortale, 84% fiind țări cu un venit scăzut sau mediu
Deși numai 1% din automobile sunt înmatriculate în țări cu un venit scăzut, 13% din accidentele mortale au loc în aceste țări
Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

  1. Ce legatura directa au…TOTI locuitorii unei tari, cu …folosirea automobilului?
    O astfel de statistica se raporteaza , ori la NUMARUL de autovehicule , ori la numarul conducatorilor auto / nr. automobilelor! Ce legatura au cei 19 milioane de romani fara carnet?
    Pai in China acest „indicator” …al deceselor la 100.000 locuitori, este…insignifiant!! Ca sa nu mai vorbim de India unde subdezvoltarea si saracia este lucie , care face din acest indicator, o…marota penibila!
    Rog sa se retina : a) in al doilea an dupa revolutie, numarul deceselor , record neepasit pe soselele romanesti , era de aproape 4000 !!
    In prezent numarul deceslor auto rar trece de 2200/an ! la un numar triplu de autovehicule inmatriculate ( dintre care …o treime vechituri aduse de afara!) si la dublarea numarului conducatorilor auto in 30 de ani !!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.