România și Cehia au avut cea mai mare creștere economică din UE

România și Cehia au avut cea mai mare creștere economică din UE

0 483

România și Cehia au avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2015 comparativ cu primul trimestru al anului trecut, datorită unui avans de 4,2% fiecare, a anunțat marți Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), transmite AFP.

În cazul Uniunii Europene, Produsul Intern Brut a crescut cu 1,5% în ritm anual în primele trei luni ale acestui an, iar zona euro a înregistrat o creștere economică de 1% în primul trimestru al acestui an comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

În primul trimestru din 2015 comparativ cu precedentele trei luni, România și Cipru au avut a doua mare creștere economică din UE, 1,6%, fiind devansate doar de Cehia care a înregistrat o creștere de 3,1%. Aceasta în condițiile în care în zona euro și în Uniunea Europeană, Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru din 2015 cu 0,4%. Eurostat a precizat că a revizuit în creștere estimările privind avansul înregistrat de economia zonei euro în primul trimestru de la 0,3% la 0,4%, grație unei contribuții mai mari a consumului gospodăriilor la creșterea economică.

În cazul României, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în primul trimestru al acestui an Produsul Intern Brut a crescut cu 4,3% față de primul trimestru al anului trecut și cu 1,6% față de trimestrul IV 2014, contribuții semnificative la avansul economiei având comerțul cu ridicata (1%) și industria și comunicațiile (0,9% fiecare). AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.