Românii, pentru a fi disciplinați, trebuie mai întîi speriați bine…

Românii, pentru a fi disciplinați, trebuie mai întîi speriați bine…

0 13

Să recapitulăm puțin Razboiul romano-roman al României moderne: pe de o parte avem trei șefi de stat alungați de pe tron (Alexandru Ioan Cuza, Carol al II-lea și Mihai I – este drept, ultimul a fost alungat de pseudo-români, cu ajutorul unei forțe de ocupație străină),Apoi se mai pot adăuga marele Rege Carol I,  în primii ani de domnie ,cand dorea să plece el însuși, aproape convins că nu o să se înțeleagă în veci cu românii(se prea poate, ar fi fost alungat dacă în războiul franco-prusac din 1870 ar fi învins francezii, și nu prusacii), Tot asa, se poate adăuga si Traian Băsescu, care a trecut,foarte  șifonat, prin două tentative de demitere – o ultima demitere, valabila, despre care s-a  vorbit pe bune: la al doilea Referendum antiprezidential, alegerile a fost furate pe fața!

Pe de altă parte, avem în ultima sută de ani alți doi conducători care au murit executați prin împușcare: Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu. Desigur, dincolo de acest sfîrșit relativ similar există multe diferențe între cei doi – de exemplu, e limpede că decizia executării lui Antonescu a fost luată la Moscova (deși sînt unii care mai cred că la fel au stat lucrurile și în cazul lui Ceaușescu). Dar, una peste alta, merită să medităm dacă nu cumva sfîrșitul lui Antonescu ar fi fost același chiar și dacă ar fi fost, prin absurd, judecat în 1945 de către americani. Este de sperat ca nici unul dintre actualii și viitorii șefi de stat să nu mai ajungă în fața unui pluton de execuție. Istoria se poate repeta primul președinte al României redemocratizate, Ion Iliescu, este acum într-un proces (în legătură cu morții Revoluției din 1989).

După cum ideea unui proces curat pare a atîrna, de cîțiva ani, ca o sabie a lui Damocles, deasupra aceluiași ex-președinte Băsescu (pe recurente motive de corupție). Dacă extindem aria morților violente și dincolo de cercul redus al conducătorilor de stat, mulțimea crește vertiginos: Barbu Catargiu (prim-ministru în funcție), Ion Gh. Duca (prim-ministru în funcție), Armand Călinescu (prim-ministru în funcție), Nicolae Iorga (fost prim-ministru), Corneliu Zelea Codreanu (viitor prim-ministru, sperau oamenii lui), plus alți numeroși oameni politici asasinați de legionari, dar si alți numeroși oameni politici asasinați de comuniști (precum Iuliu Maniu, Constantin „Dinu“ I.C. Brătianu, Gheorghe Brătianu, Lucrețiu Pătrășcanu etc.), la care, de ce nu, mai putem adăuga pe fostul premier Adrian Năstase, care în 2004 era unul dintre cei mai puternici oameni din stat (și candida la președinție) pentru ca opt ani mai tîrziu să fie „ucis“ politic printr un proces de corupție fabricat (prilej cu care, se pare, a trecut și la doi centimetri de o sinucidere propriu-zisă).

La toate acestea mai adăugați relativ desele lovituri de stat (unele reușite, altele nu – 1866, 1870, 1941, 1944, 1947, 1989), mai multe răscoale și revolte țărănești (1866,1888, 1907, plus altele, multe, locale și mușamalizate de autorități, în primul deceniu al cooperativizării comuniste a agriculturii), unele revolte muncitorești foarte reale (1918, 1929-’33, 1987), unele revolte civice (vezi octombrie 1945, vezi ianuarie 2012, vezi noiembrie 2015, vezi februarie anul acesta), precum și cîteva „revoluții“, unele reale, altele doar revendicate (1848 – revoluția burgheză, 1866 – revoluția „monstruoasei coaliții“, 1870 – „revoluția… de la Ploiești“, 1941 – „revoluția legionară“,  revoluția (evenimentul este trecut si la capitolul lovituri de stat) 1989 etc.).

Fiecare țară, cum se știe, are un calapod propriu de…„patriot  național“ – povestea autoasumată și autocreată a propriei sale istorii, în culori măgulitoare, în care adevărul este mereu în urma legendei. Faptele, evenimentele și personajele de mai sus sînt, desigur, diferite între ele, fiecare merită propria sa analiză, iar factorii interni s-au împletit mereu cu cei externi. Dar întrebarea rămîne: cît de …asa zis „mioritic“ este acest peisaj politic al României moderne?

Mult mai adevărat ni se pare  faptul că românii, în realitate, sînt efectiv greu de condus …spun unii. Asta e!!
Inventivi ori  imaginativi (cînd e vorba despre interesul propriu) dar și individualiști, neîncrezători  și suspicioși față de orice autoritate. Probabil ca…românii, pentru a fi disciplinați, trebuie mai întîi speriați bine (e ceea ce au făcut comuniștii colaborationisti, după 1946 – dar nici măcar comuniștii n-au reușit cu totul, din fericire, iar ultimul „rezistent din munți“, care încă mai credea ca vin americanii, a fost prins, abia pe la începutul anilor ’60, în munții Banatului).

În fine, alta dandana apropo de ciobanul mioritic: unii vor spune că nu degeaba în baladă ciobănașul pasiv (de unde asa concluzie idioata?) este cel moldovean. La fel credea și orgoliosul fost diplomat Dumitru Drăghicescu
(sociolog eminent, de formație, dar și oltean ambitios prin naștere): în volumul de referintza: „Din psihologia poporului român”. In carte el spune că … oltenii sînt cei mai revoluționari dintre români, în timp ce moldovenii-s… cei mai pasivi. Prima ediție a cărții sale apărea în 1907. În chiar anul în care ultima mare răscoală țărănească a Europei se declansa – ghici de unde? – fix din Moldova și, în decurs de cîteva luni, urma să aprindă țara toată (…y compris Oltenia).

Din pacate, „curajosul” oltean, critic al Mioritzei, dupa aparitia cartii sale, altfel exceptionala, pur si simplu, s-a sinucis …parca pentru a-si confirma neputintele natiei sale !!
Miorița  „traieste” si rămîne, de-a pururea, o superbă baladă; dar cu mai multe lecturi posibile.,, E bine pentru leaderi sa nu parieze  pe placiditatea predictibilă a „spațiului mioritic“, atunci cînd e vorba de politică… (Patriotul nationale)

NICI UN COMENTARIU

Lasa un comentariu