”Românilor le lipsește un „catharsis”.
Nu s-au împiedicat suficient de pragul de jos și n-au dat suficient cu capul de pragul de sus!”
Ca băiat bătrân ce mă aflu, votul din 26 mai mi-a adus aminte de un vot cu multe similitudini, deși poate cu și mai multe deosebiri, din urmă cu aproape un sfert de secol.
În anul de grație 1996, poporul român, criticat pentru reminiscențe comuniste și pus la zid de intelectualii cei mai aerisiți că nu este în stare să înțeleagă interesele țării în Europa și în lumea transatlantică, i-a scos prin vot, când nimeni nu se aștepta, pe Ion Iliescu din fruntea țării și PSD de la guvernare.
Cei de dreapta (cum li se spune și celor ce au câștigat acum la votul din 26 mai) au preluat guvernarea. În același haos ca și acum!
Stânga a devenit ciuma de care trebuia fugit.
N-a trecut mult timp și ciuma a căpătat și mai multă anatemizare: „ciuma roșie”! Și tot spectrul politic, dar tot, cu comuniști și securiști, a trecut de la stânga la dreapta. Până și PSD a devenit unicul probabil partid din lume care, rămas a se da de stânga, a început să se legitimeze și să se laude cu măsuri de dreapta! Haos perfect!
Că guvernarea de dreapta a sfârșitului anilor 90 a fost un eșec și că la alegerile din 2000 au ajuns să se înfrunte Iliescu și Vadim nu a fost de vină poporul român. Doar eventual în mintea unor intelectuali care-l disprețuiesc! Poporul are întotdeauna dreptate.
Ce se va întâmpla acum cu preamăritorii de dreapta câștigători ai alegerilor din 26 mai, care pe deasupra sunt și drept credincioși europeni?! Vadim a murit și Iliescu, foarte în vârstă de altfel, are dosar penal!
În tumultul – desigur de dreapta – de la sfârșitul anilor 90, am ajuns și eu, om de stânga de când mama m-a făcut, ministru pentru două luni și jumătate. Cel mai probabil ca unul din cei 15.000 de specialiști cu care guvernarea timpului se prezenta a fi în măsură să-i pună la lucru. Nu cunoscusem dinainte că ministerul la care fusesem numit era mai mult o structură-fantomă (nu era ordonator de credite, n-avea inițiativă legislativă, salariile le lua de la Secretariatul General al Guvernului). Dar se numea pompos: Ministerul Reformei.
N-am știut cum să ies mai repede de unde intrasem. Oricum, n-a durat decât foarte puțin! Dar, în această calitate de ministru al reformei, am avut cum se spune contacte instituționale frecvente cu cel ce se ocupa pe vremea aceea de la FMI de România.
Personaj de altfel legendar al timpurilor acelea, în care FMI și Banca Mondială se ocupau intens de distrugerea economiei românești, bună sau rea cum era, prin lichidări de întreprinderi și privatizări (poate multe necesare, dar majoritatea nenecesare și chiar periculoase căci treceau monopoluri în mâini private). În ce vrea să facă FMI în România, dl Poul Thomsen nu prea găsea la mine cine știe ce ecou. Și, o dată, exasperat, mi-a spus că problema noastră, a românilor este aceea că n-am trecut printr-un „catharsis”, spre deosebire de alți est-europeni, care înaintau rapid pe calea reformei, deoarece avuseseră fiecare din ei „catharsis”-ul lor.
Mărturisesc că n-am prea înțeles, la prima strigare cum se spune, tâlcul dlui Thomsen cu „catharsis”-ul. Și, imediat ajuns acasă, m-am documentat pe cât posibil mai serios! „Catharsis” este termenul prin care Aristotel descria transformarea emoțională pe care o trăiesc oamenii prin artă.
Mai concret, de pildă, la vizionarea unei drame la teatru, spectatorii resimt propriile spaime și probleme pe care le trăiesc personajele dramei, astfel „purificându-se”. Nu știu cât de departe mergea dl Thomsen cu extensia tâlcului aristotelic al „purificării prin artă”. Dar era clar că sensul termenului „catharsis” folosit de dl Thomsen era al purificării. Dar nu al purificării neapărat prin artă. Căci referirile domniei sale nu erau cumva la faptul că legăturile cu arta erau mai slabe la români decât la polonezi, unguri sau cehi.
Domnia sa se referea mai explicit la faptul că, în îndelungata perioadă comunistă, ungurii au avut „catharsis”-ul lor în revoluția din 1956, cehii „catharsis”-ul lor în 1968 la intervenția armatelor sovietice în țara lor, iar polonezii au avut chiar mai multe „catharsis”-uri, cu prilejul numeroaselor răzvrătiri anticomuniste și episodului marcant al făuririi sindicatului Solidaritatea.
Românii nu avuseseră însă „catharsis”-ul lor. Știa probabil ce știa dl Thomsen, că în 1989 nu fusese realmente vreo revoluție! Astfel, în timp ce frații întru comunism maghiari, cehi, polonezi se „purificaseră” printr-o încercare limită, prin suferința impusă de această încercare, românii rămăseseră să ducă aceeași mămăligă incapabilă să iasă din ceaun.
Am rămas peste ani mereu cu gândul la ceea ce a vrut să spună, de fapt , dl Thomsen. Oricum, n-am prea înțeles ce legătură avea „catharsis”-ul la care se referea domnia sa cu distrugerea economiei naționale. Părea să fie însă vorba, la vremea respectivă, de faptul că nu ne grăbeam suficient cu distrugerea economiei naționale, ca expresie a „purificării” de comunism, de etatism, de nu mai știu ce altceva care nu convenea FMI, broker-ul principal al capitalului internațional!
Aș mulțumi bunului Dumnezeu dacă ar exista prilejul să-l întâlnesc acum, după peste două decenii, pe dl Thomsen, astăzi șef pe Europa la FMI, să-l întreb dacă-și menține aprecierile cu „catharsis”-ul, în lumina evoluțiilor din țările cu pricina. Mie unuia, votul din 26 mai mi-a dat de gândit. Dl Thomsen avea dreptate: românilor le lipsește un „catharsis”.
Nu s-au împiedicat suficient de pragul de jos și n-au dat suficient cu capul de pragul de sus.
Dacă ar fi făcut-o la timp, nu numai că nu s-ar fi grăbit cumva să acționeze în sensul cerut în urmă cu două decenii de dl Thomsen, dar s-ar fi opus din răsputeri comenzilor sale, ca să păstreze măcar ceva din economia națională, din decizia națională, din identitatea națională.
Dl Thomsen avea dreptate: cehii, maghiarii, polonezii aveau „catharsis”-ul făcut și au salvat ce s-a putut! Și se luptă, atât de adesea aprig, pentru ființa lor națională! Românii nici nu se luptă. Ei își vor pierde națiunea pe o platformă de socializare. E drept, transatlantică!
Autor: Ilie Șerbănescu
România liberă & Lupul Dacic
NOTA
catharsis – Purificare, eliberare psihică… Purificare, a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate. 3. Eliberarea omului prin artă de pasiunile josnice.
