„Românul este, prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, cum este și...

„Românul este, prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, cum este și răbdător, conservator, tradiționalist”

0 8

O caracteristică a sufletului românesc, care se poate constata iarăși de la o primă privire comparativă, este neperseverența la lucrul început. Românul este greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă ușor, zice un scriitor popular.
Activitatea românului o compară mulți cu un foc de paie. În Apus, omul se înfige adânc cu munca sa în natură; românul rămâne la suprafață. Omul din Apus face opere durabile, pe când românul improvizează. Și cu toate acestea, tot despre român se afirmă, cu aceeași dreptate, că este îndelung răbdător, că este conservator și tradiționalist. Cum se împacă aceste caracteristici, care sunt opuse? Cine este fără perseverență este și fără răbdare. Cine improvizează nu este conservator.

Să examinăm mai de aproape neperseverența la lucru.
Ea este în adevăr reală la român, dar cu condiția să nu o extindem la orice fel de lucru. Sunt lucruri pe care românul le începe cu greu și le lasă ușor, dar sunt lucruri pe care românul, dacă le începe, nu le mai lasă niciodată. Un român proprietar de pământ este cel mai perseverent muncitor agricol. Fie câștigul lui cât de mic, el nu se îndură să-și părăsească ogorul. Această perseverență a muncitorului român de a nu se despărți de lotul său de pământ chiar când lotul este mic și nu-i asigură subzistența este, pentru propășirea economiei naționale, o piedică serioasă, după părerea unora. Alături de perseverență la lucrul din agricultură, s-ar mai putea cita și alte cazuri de perseverență la populația românească. Este drept însă că astăzi aceste cazuri sunt mai puțin numeroase ca în trecut.
În trecutul românesc, chiar cel mai apropiat, se întâlnesc regiuni întregi dedate la ocupații profesionale continuate din tată în fiu. Cum erau satele de agricultori, erau sate de pescari, rotari, ciobani, căruțași, viticultori etc., care în majoritatea locuitorilor lor nu schimbau de ocupație. Așa cum îmbrăcămintea era fixată pe regiuni și nimeni nu avea curajul să o modifice, așa era și cu felul de muncă. Un bănățean, un ungurean, un muntean, un moldovean etc. nu erau în trecutul nostru simple denumiri geografice, ci erau caracterizări de port și de ocupație; erau tipuri sociale.

Constantin Rădulescu Motru

Neperseverența la lucru și-a făcut apariția de-abia în secolul al 19-lea, deodată cu înnoirea organizației statului român. Aceste înnoiri de organizare au deschis drum mulțimii de politicieni și de slujbași la stat. S-au făcut, din „politică” și din „slujbă”, profesiuni de muncă ușoară, care în scurtă vreme au concurat cu succes pe toate celelalte profesiuni. Politicienilor și slujbașilor le trebuia însă o specialitate. Pe aceasta nu le-o putea impune tradiția statului român, care tocmai se înnoia. Specialitatea trebuia organizată prin imitație după alte state străine. Astfel începe epoca improvizațiilor profesionale. Pentru a-și găsi o întrebuințare și deci o justificare la plata pe care și-o lua din bugetul statului, doritorul de politică și de slujbă trebuia el însuși să-și definească rostul activității. El nu putea să facă aceasta mai bine decât invocând ceea ce se face aiurea. Așa se face în Franța, deci așa trebuie să se facă și în România.

Perseverența la lucru se susține la toate popoarele printr-un singur mijloc. Prin selecția candidaților la profesiune. Selecția s-a operat în trecut prin tradiția de familie. Astăzi ea se operează prin voință, în mod rațional. Unde profesiunile se ocupă fără selecție, avem neperseverență la lucru.

La noi, acesta a fost cazul. Cele mai râvnite profesiuni, slujbele de stat, s-au ocupat fără selecție, pentru motivul că ele, în cea mai mare parte, erau improvizații sugerate de ceea ce se făcea aiurea în Europa. Improvizațiile au trebuit să sufere apoi corectări, adică improvizații au trebuit să schimbe din ocupații. Cum slujbele la stat erau cele mai dorite dintre profesiuni, este ușor de înțeles pentru ce neperseverența s-a lățit în munca românească.

Găsim așadar și la această caracteristică ceea ce am găsit mai înainte la individualism. O nepotrivire între factorul ereditar și factorul instituțional. Românul este, prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, cum este și răbdător, conservator, tradiționalist, dar această natură ereditară a lui a fost pervertită de o greșită viață instituțională, imitată după străini. El este neperseverent fiindcă instituțiile statului l-au obligat la improvizații.

«Psihologia poporului român», 1937, Constantin Rădulescu Motru

http://anonimus.ro

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.