Rugina Coroanei lui Ștefan, în spațiul dunărean !

PAUL LENDVAI s-a născut la Budapesta pe data de 24 august 1929. A părăsit Ungaria natală după Revoluţia din 1956 şi a devenit unul dintre ziariştii şi scriitorii politici de vârf ai Europei.
Corespondent la Financial Times timp de 22 de ani, Paul Lendvai a scris zece cărţi despre istoria central şi est-europeană, publicate în engleză şi germană, franceză şi maghiară.
I s-au decernat premii prestigioase. între 1982 şi 1987, a fost
redactor-şef pentru Europa Centrală şi de Est la postul de televiziune ORF, iar între 1987 şi 1998, director la Radio Austria International.
El este autorul unei excelente Istorii a maghiarimii, intitulata chiar asa: UNGURII!

Ideea ungurească de stat, inclusiv presiunea asupra naţionalităţilor făcută sub semnul unei viziuni total nerealiste despre rolul viitor al unui mare imperiu al coroanei lui Ştefan în spaţiul dunărean, nu avea un caracter rasist, ci unul mai degraba cultural. Orice om care se declara ungur avea aceleaşi şanse de a promova. în aceasta a constat, desigur,şi şansa acelor evrei care, ca unguri evrei s-au identificat încă din timpul revoluţiei de la 1848 cu… mişcarea naţională maghiară şi în deceniile următoare cu limba şi cultura maghiară.

Oraşele libere regale dominate de burghezia germană au rămas neatinse de războaiele cu turcii. în timp ce regii unguri au implantat primele grupuri mari de germani în părţile de nord ale ţării şi pe saşi, în Transilvania, Habsburgii aduc în secolul al XVII-lea colonişti mai  ales în regiunile Backa şi Banat. Privilegiile acordate cetăţenilor germani au trezit suspiciuni în rândul ungurilor dezavantajaţi. Mai importantă din punct de vedere politic a fost însă mişcarea condusă la începutul secolului al XlX-lea de nobili şi literaţi însufleţiţi de sentimente naţionale şi desfăşurată sub semnul păstră­rii şi înnoirii limbii maghiare ameninţate de germanizare. în multe familii ungureşti se considera pe atunci că nu este de bonton să conversezi în limba maternă sau să aduci vorba despre poezii şi romane ungureşti.

Poetul Karoly Kisfaludi, care la început el însuşi corespondase în germană cu fratele său şi care a trebuit, ca să spunem aşa, să reînveţe limba maternă, avertiza, reluand  un indemn din „Testamentul „Regelui Stefan cel Sfant: „O ţară care are limbă numai de un fel şi obiceiuri numai de un fel, este slabă şi neputincioasă. De aceea, fiul meu, îţi poruncesc să te întâlneşti cu ei şi să te porţi cuviincios cu ei, pentru ca lor să le fie mai plăcut a zăbovi la tine decât altundeva, căci de vei distruge cele construite de mine, de vei împrăştia cele adunate de mine, atunci, fără îndoială, stăpânirea ta de mare pagubă va avea parte. Astfel, încă din secolul al Xl-lea, la invitaţia dinastiei, au venit germani în Ungaria de Sus şi în Transilvania”.

De-a lungul secolelor, ungurimea a absorbit, ca să zicem aşa, nu numai popoarele nomade ca, de pildă, pecenegii şi cumanii, ci şi nemţi şi slovaci, români şi croaţi, sârbi şi evrei. Unul dintre cele mai uluitoare fapte ale istoriei ungare — mai târziu minimalizat sau pur şi simplu trecut sub tăcere de istoriografi naţionalişti — este acela că făuritorii mitului naţional, mult cântaţii eroi ai războaielor cu turcii, conducătorii politici şi militari ai luptei pentru libertate împotriva Habsburgilor, unele figuri proeminente ale literaturii şi ştiinţei au fost, în întregime sau parţial, de origine germană sau croată, slovacă, română sau sârbă.
Potrivit datelor statistice, numărul germanilor convertiţi atunci la hungarism depăşea 600 000, cel al slovacilor asimilaţi, deveniţi maghiari pare să fi fost de peste o jumătate de milion, iar al evreilor, de circa 700 000! In general, se apreciază că, încă înainte de Primul Război Mondial, ponderea germanilor, slavilor şi evreilor asimilaţi reprezenta mai mult de un sfert din maghiarimea certificată statistic.

în vremea împăratului Iosif II, maghiarii de-abia formau o treime din populaţia de-atunci a Ungariei,dar până în 1910 au atins o pondere de 54,5 la sută, ceea ce, fără îndoială, înseamnă că putem vorbi de o dinamică de-a dreptul senzaţională a asimilării lingvistice şi politice în vechea Ungarie.
Destinul evreimii dispuse să se lase asimilată ţine de capitolele cele mai strălucite apoi, în perioada interbelică, si după ocupaţia germană din 1944/45, de capitolele cele mai întunecate ale istoriei ungare.a fost una dintre consecinţele absurde ale legislaţiei antievreieşti promovate de stat  Multe dintre marile talente, printre care opt laureaţi ai Premiului Nobel, şi-au repurtat nu în patria lor, ci mai ales în Marea Britanie sau Statele Unite succesele lor deschizătoare de drumuri noi în ştiinţă şi artă, în finanţe şi industrie.

Pe de altă parte,Ungaria avea nevoie de oameni loiali, care să mărească ponderea elementului unguresc în interiorul provinciilor coroanei lui Ştefan şi în acelaşi timp să fie gata (împreună cu germanii şi cu grecii) să preia în domeniile economiei şi finanţelor, precum şi în profesiunile intelectuale munca pe care nobilimea mică şi mijlocie o refuza în permanenţă. Raportul unic în felul lui dintre evrei şi maghiari a marcat revirimentul economic şi cultural din deceniile de după compromisul cu Austria. Destinul evreimii dispuse să se lase asimilată ţine de capitolele cele mai strălucite şi apoi, în perioada interbelică, mai ales după ocupaţia germană din 1944/45, de capitolele cele mai întunecate ale istoriei ungare. A fost una dintre consecinţele absurde şi totuşi logice ale legislaţiei antievreieşti promovate de stat faptul că multe dintre marile talente, printre care opt laureaţi ai Premiului Nobel, şi-au repurtat nu în patria lor, ci mai ales în Marea Britanie sau Statele Unite succesele lor deschizătoare de drumuri noi în ştiinţă şi artă, în finanţeşi industrie.