S-au stabilit seriile Ligii a treia : echipele din județul Brașov au...

S-au stabilit seriile Ligii a treia : echipele din județul Brașov au fost repartizate în seria a treia

0 201

FRF a stabilit componența seriilor ediției 2019-2020 a Ligii a treia de fotbal. ACS SR Brașov a rămas în seria a treia, acolo unde a fost mutată însă și echipa din Râșnov. Tot în această serie sunt și echipe cu pretenții, precum CS Baloteşti – retrogradată din Liga a doua sau CSM Alexandria.

Componența seriei a treia :

CS Baloteşti, CSM Alexandria, ACSO Filiaşi, FC Pucioasa, U Craiova 1948 CS 2, ACS SR Municipal Braşov, Unirea Bascov, FC Voluntari 2, Flacăra Moreni, AFC Astra 2, Vediţa Coloneşti, Progresul Spartac, Olimpic Cetate Râşnov, CS Blejoi, CSM Slatina, Tractorul Cetate

Campionatul Ligii a treia urmează să înceapă pe 23 august 2019 şi să se încheie pe 30 mai 2020, cu o săptămână mai târziu faţă de ediţia recent încheiată. Schimbarea vine de la faptul că returul va începe cu o săptămână mai târziu, acum pe 7 martie 2020, faţă de 2 martie 2019, cum a fost în campionatul trecut.

Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfăşoară până pe 30 noiembrie, atunci când are loc etapa a 15-a. Partea a doua a sezonului debutează pe 7 martie 2020, cu etapa a 16-a, şi se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 30-a. În această perioadă, în retur, sunt programate şi două intermediare, pe 8 aprilie (etapa 21) şi 6 mai (etapa 26).

Programul campionatului va fi stabilit luni, 12 august.

D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.