Sală de sport şi, în curând, cămin-internat la SPGK Braşov

Sală de sport şi, în curând, cămin-internat la SPGK Braşov

0 381

Şcoala Profesională Germană Kronstadt are, din acest an şcolar, o nouă sală de sport. O investiţie asigurată de Municipalitate, în care s-au implicat şi partenerii economici

Şcoala Profesională Germană Kronstadt are, din acest an şcolar, o nouă sală de sport. O investiţie asigurată de Municipalitate, în care s-au implicat şi partenerii economici. Tot în prima zi au fost puse, simbolic, şi primele cărămizi pentru construirea căminului-internat al unităţii şcolare.

Chiar mai repede decât era prevăzut în graficul de lucrări, sala de sport a fost refăcută din temelii, printr-o investiţie de peste 1,3 milioane lei, finanţată de municipalitate. Partenerii economici s-au implicat în dotarea acesteia, astfel încât elevii vor face orele de sport în condiţii foarte bune.
La inaugurarea sălii, autorităţile au prezentat şi proiectul pentru viitorul cămin-internat care va fi construit lângă sala de sport şi careva avea o capacitate de circa 300 de locuri. Partenerii implicaţi au semnat cărămizile care vor sta la baza viitorului cămin.
Şcoala Profesională Germană Kronstadt este prima şcoală în sistem dual din România, care oferă pregătire, din acest an, în cinci meserii. Cererea este tot mai mare de la an la an, iar un cămin ar însemna o adresabilitate şi mai mare.

În prezent, aproximativ 270 de elevi care vin din afara judeţului sunt cazaţi în trei cămine, ale altor unităţi şcolare, două din municipiu şi una din Prejmer.

În anul şcolar 2018-2019 şcoala va avea în total 850 elevi învăţământ profesional dual, clasa a IX-a, a X-a, a XI-a şi 115 elevi învăţământ seral, clasele a XI-a, XII-a, XIII-a. Elevii şcolii provin din întreg judeţul Braşov, dar şi din alte judeţe. La sfârşitul anului şcolar 2017-2018, toţi absolvenţii Şcolii Profesionale „Kronstadt“ au primit oferte de angajare din partea firmelor în care şi-au făcut orele de practică.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.