Sandor Petofi, unul dintre cei mai periculoşi agitatori ai istoriei!

Sandor Petofi, unul dintre cei mai periculoşi agitatori ai istoriei!

Sándor Petőfi s-a nascut la  1 ianuarie 1823,la Kiskőrös, și a murit  probabil  la 31 iulie 1849 in localitatea  Albeşti. O fi existat un Dumnezeu al  dreptatii  Istoriei, in fostul comitat Târnava Mare? A fost un poet romantic maghiar, erou al revoluţiei de la 1848 dar din Ungaria, nu si din Transilvania. S-a născut într-o familie de oameni simpli, tatăl, Stefan Petrović fiind un măcelar de origine sârbă, iar mama  Maria Hrúz de origine slovacă. Când poetul a împlinit 15 ani, familia lui şi-a pierdut toată averea, ca urmare a inundaţiilor din 1838 şi a girării unei rude, astfel incat tanarul  Sándor a trebuit să părăsească şcoala şi să incerce diverse meserii, cum ar fi aceea de  învăţător, soldat în Sopron, sau actor la Pesta …

În 1846 face o călatorie în Ardeal, la Carei, unde îi cunoaște pe contele opoziționist Sándor Teleki și pe viitoarea sa soție, Júlia. Dupa casatorie, tanara pereche Petőfi locuiește în localitatea Colțău, între 8 septembrie 1847 și 20 octombrie 1847. In timpul acesta, poetul  a scris cele mai frumoase dintre poeziile sale de dragoste.
În 1848 participă  activ la revoluţie. La 16 septembrie scrie proclamaţia in care propovaduia idealurile… maghiare de egalitate si libertate, dupa care  se înrolează în armată.
Suparat, auzind de unele insinuari, cere să fie primit în armata comandata de generalul  Bem, în Ardeal. La 19 ianuarie 1849 pleacă prin Mediaş la Slimnic ,unde participa prima oara la lupta. Este distins cu „Medalia pentru merite în război”.
La 30 iulie 1849, armata  intervenționista ţarista  incercuieste trupele maghiare revolutionare în bătălia de la Albeşti, iar poetul Sándor Petőfi este dat dispărut. Unii susţin că şi-a aflat moartea în timpul retragerii, alţii că a fost dus prizonier de război în Rusia, unde o „expeditie” maghiara i-a cautat si mormantul… Rusii l-au socotit mai tarziu un Maiakovski al ungurilor!
Sándor Petőfi este unanim  considerat a fi poetul național al ungurilor si este pentru poporul maghiar,ceea ce reprezinta Eminescu pentru poporul roman.Doar că la fel de uriaş ca şi talentul său, a fost şovinismul  acestui mare poet, ura pe care a avut-o împotriva celor care nu împărtăşeau necondiţionat ideile dominatoare ale fruntașilor maghiari ai Revoluţiei ungare de la 1848, pentru că doreau să-şi păstreze identitatea naţională: germani, români, sârbi, croaţi ,cehi sau slovaci.

Cu toate ca  Petőfi  nu era deloc de origine maghiară, (el, fiul macelarului sârb Stefan Petrovici şi al slovacei Maria Hrúz), fiind asadar un asimilat, se simţea obligat să-şi afirme permanent şi ostentativ, maghiaritatea. Iar cel mai simplu mijloc ,era ultragierea permanentă a nemaghiarilor. Toate aceste consideraţii nu ne aparţin. Ele sunt extrase din cartea „Imaginea germanului în literatura ungară” scrisă de reputatul istoric literar Johann Weidlein ,care a trăit mulţi ani în Ungaria la jumătatea secolului trecut. Ea este accesibilă oricui, pentru că a apărut în urmă cu câţiva ani la Cluj Napoca în traducerea lui Petre Forna.
Ce mai putem citi în carte? Ne rezumăm strict la citate: „Petőfi a cântat cu entuziasm sfânta libertate a lumii („szent világszabadság”), asa cum o înţelegea el însă si asta  dovedesc poeziile sale despre „Războiul de eliberare” ungar din 1848-1849.
Maghiarii cereau pe atunci Libertate si  Egalitate si  pretindeau de la statul austriac unitar să le confere independenţă şi autonomie,insa  în cazul popoarelor nemaghiare din ţară ,au  urmat o politica  de dominare. Petőfi a instigat în poeziile sale împotriva tuturor nemaghiarilor” (…)

„Căci doar maghiarul este stăpân în ţară”,
declară el în poezia „Magyar Nép” (Poporul maghiar) din iunie 1848:
Doar maghiarul are aici drepturi de stăpân,
 Iar cei care vor să ni se urce în cap
Vor simţi pe capetele lor paşii noştri,
Înfingându-le pintenii în adâncul inimii…

Accente şi mai „poetice”,scrie Weidlein, răzbat din poezia „A nemzethez” (Către naţiune). Pe atunci, în august 1848, sârbii, românii şi croaţii ,se ridicaseră deja împotriva intenţiilor de hegemonie ale maghiarilor si  cele mai mari nenorociri ameninţau ţara şi popoarele sale. Doar el (Petőfi – n.t.) cânta:

Acolo stau fraţii nesinceri, răufăcătorii…
De i-ar ajunge sentinţa la moarte!
Chiar de-ar curge înmiit sângele,
Astfel ca pârâul însângerat din stradă
Să se reverse prin ferestre.
Căci ne scăpăm ușor de duşmani din afară
Dacă pe butucul călăului le stă capul” (…)

Despre libertatea lumii în legătură cu nemaghiarii, Petőfi nu suflă nici un cuvânt, căci aceştia n-au vrut să-şi plece grumazul sub jugul maghiar…În septembrie 1848 se desfăşura deja lupta…
„Pe viaţă şi pe moarte” (Élet vagy halál):
Croaţi, germani, sârbi şi români,
Ce vă repeziţi cu toţii la Ungaria? (…)
Căci nu sunteţi decât corbi, nişte corbi scârboşi,
 Dar maghiarul încă nici vorbă să moară,
Doamne fereşte! Ba chiar cu sângele vostru
Va zugrăvi pe cer Dumnezeu purpuriul zorilor…
N-o să mai fie duşmani, când ultimul strop
De sânge va curge din blestematele voastre inimi…”
Să trecem însă la concluzia lui Johann Weidlein: „Printre apostolii urii, Petőfi, care este unul dintre cei mai periculoşi agitatori ai istoriei, merită cea mai mare atenţie, căci sămânţa răspândită de el într-un popor care se lasă uşor instigat a dat roade, ducând la lucruri rele şi, în cele din urmă, la fapte oribile.

Petőfi revolutionarul ultranationalist si sovin, nu ar trebui sa umbreasca imaginea luminoasa a romanticului si a poetului de geniu.Cred ca tocmai geniul sau romantic si frumusetea dragostei care razbate din multe dintre poeziile sale, acopera partea din creatie depașita de timp ,cea care ar trebui sa fie obiect de studiu critic pentru istoricii literari si nu un  manifest ale urii , de care sa se serveasca  sovinii unguri din zilele noastre.

Dorin Szocs

2 COMENTARII

Lasa un comentariu