Sarea pe rană şi …„piperul” polonez!

Sarea pe rană şi …„piperul” polonez!

1 162
Spaţiul societăţii civile, şi aşa destul de anemic, se află sub dictatura politicului. Nivelul de trai al românului, valorile istorice, culturale, morale, au fost împinse la periferie, pe motivul că acestea ar fi ancila politicului sau un lux mai puţin necesar cetăţeanului. Oscar Ameringer afirma: „politica este arta subtilă de a obţine voturi de la săraci şi fonduri pentru campanie de la bogaţi, promiţându-le şi unora şi altora că îi vei proteja de ceilalţi”. Aşa a fost dintotdeauna! Istoria l-a strivit în mod arbitrar pe om, fiindu-i de cele mai multe ori ostilă. Tragismul şi nedreptăţile vieţii şi ale istoriei noastre continuă, se perpetuează neîncetat, urmare a politicii nedrepte a omului faţă de om. Am devenit un popor care, din patru în patru ani aşteaptă cu fervoare să fie prostit de politicieni, iar scursurile noastre politice practică o artă de a-i îndobitoci, absolut unică în Europa. Mocirla în care se scaldă „aleşii neamului” a scrârbit întreaga naţie. Mă rog, ce a mai rămas din ea la baştină, pentru că recenta analiză a O.N.U. estimeasză că „de la o populaţie de 19.679 milioane de locuitori în 2017, România va ajunge în 2050 la 16.397 milioane de locuitori, întorcându-se la nivelul anului 1950″.

Dintre sutele de „comisari ai poporului” pot fi număraţi pe degete cei care mai slujesc cu adevărat Neamul. Te apucă sila să deschizi cutia cu maimuţe şi să priveşti cum se beştelesc reciproc în public, dar devin monolit când e vorba de parale, de interesele lor, de vacanţele lor fără număr.
Aproape toţi nişte fiuguranţi agramaţi, care poate doar la săpat şanţuri sunt potriviţi de pus. Pe mâna lor a ajuns frumoasa Românie. Ţipă din morminte Ştefan şi Mihai, şi Ion, şi Nicolae, şi Constantin… ce-aţi făcut cu Ţara netrebnicilor? I-aţi vândut pământul, munţii, păşunile, apele şi bogăţiile pământului! Ce lăsaţi urmaşilor?

Chiar de la începutul anilor ’90 s-a declanşat sabotarea, apoi distrugerea mineritului în România. Minerilor li s-a schimbat meseria: au fost folosiţi fie pentru „lupte de stradă”, fie pe post de Bau-Bau, au fost trădaţi, sacrificaţi şi asasinaţi precum teroriştii (dar asta nu se spune) jertfiţi de puternicii vremii pe altarul haosului şi al jafului. Matusalemul de la B.N.R. a primit ordin de la C.F.R. (a nu se confunda cu defunctele Căi Ferate Române) pe care l-a executat prompt. B.N.R. nu a mai cumpărat aur de la minele româneşti, accesul în mine fiind rând pe rând, blocat – la propriu – cu blocuri din beton. Tezaurul post-ceauşist şi post-decembrist al României a fost aşezat pe covorul fermecat şi… dus a fost.
Istoria fantomaticului Tezaur Românesc adăpostit de Moscova pe vremea ultimului ţar al Rusiei – despre care măscăricii Înaltei Porţi spun că dacă-l vrem înapoi, ne costă chiria găzduirii (nu se mai ştie precis unde) mai mult decât valoarea lui – se repetă, dar altfel. Cică cel din anii ’90 ar fi mai sigur în seifurile britanice ale lui Rotschild. Şi uite-aşa, nu mai scoatem aur românesc, nu mai avem drept la marcaj, nu mai avem putere de schimb… îl extrag alţii „discret”, pentru ei şi-l duc „peste mări şi ţări”, la ei acasă.

Ce a însemnat postdecembrismul?
Fabrici falimentate, uzine închise, mari combinate scoase din funcţiune, lăsate în paragină, apoi vândute pe doi bani. „Grămada de fiare vechi” a lui Petre Roman a dat roade bogate, dar nu pentru ţară, ci pentru buzunarele nesăţioase ale „investitorilor strategici”.
Milioane de români au ajuns şomeri, li s-a pierdut numărul şi au ajuns la mâna arendaşilor cocoţaţi în fotolii parlamentare, guvernamentale sau cotroceniste. Nu mai este un secret pentru nimeni. Cei ce conduc partidele parazite şi guvernele sunt fie incompetenţii algoritmului politic, fie hoţii şi jefuitorii autohtoni, cu toţii dependenţi de aşa numiţii investitori strategici, în fapt mafioţii globalismului agresiv.
Printre milioanele de expatriaţi ai anilor democraţiei U.E.-iste s-au numărat şi minerii români lăsaţi pe drumuri, ajunşi – de nevoie – în minele Africii de Sud. Acolo au fost folosiţi, pe drept, ca specialişti, dar nu şi cu lefuri pe măsură. Alţii s-au dus încotro au văzut cu ochii, până hăt, la capătul pământului, în America de Sud, Australia. În anii următori încă trei milioane de români vor pleca din ţară. Spre bucuria conducătorilor handicapaţi de la Bruxelles şi a „multiculturalismului”, a cărui roade criminale se văd zilnic în Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Norvegia…

Printre cele necesare pregătirii hranei zilnice se numără şi tâlcul basmului lui Ispirescu „Sarea în bucate”. Poate că cei, „născuţi mai devreme” – acum Ispirescu nu mai are loc în curicula şcolară – îşi mai amintesc; începea aşa: „Un împărat, rămas văduv, își creștea singur cele trei copile și în momentul în care vrea să afle cât de mult este iubit de la fiecare dintre ele a primit trei răspunsuri diferite: cea mare îl iubea că mierea, iar cea mijlocie ca zahărul. Doar mezina i-a răspuns că îl iubește ca sarea în bucate, ceea ce l-a supărat tare pe împărat”. Abia târziu, împăratul a înţeles şi preţuit înţelepciunea fiicei sale.

României poate alimenta cu sare întreaga planetă timp de sute de ani. Zona saliferă cuprinde toată zona subcarpatică a Munteniei, Moldovei şi Bucovinei, cu saline, unele încă în exploatare, altele închise: Ocnele Mari Doftana, Slanic Prahova, Targu Ocna, Cacica. In Transilvania, Praid, Ocna Dejului, Ocnele Romane, Turda, Ocna Mureşului şi Ocna Sibiului. În Maramureş, lacurile sărate: Techirghiol, Ocnele Mari, Amara, Telega, Sovata.Sarea românească a fost totdeauna de calitatea excepţională şi foarte căutată pentru puritatea sa. Cândva, comerţul cu sare a fost în România cam ce este astăzi comerţul cu petrol în lume.
Extracţia sării nu solicită eforturi deosebite şi probabil Păstorel a intuit ce se va întâmpla în postdecembrismul demolator în care trăim, când a scris: „Din Banat până la Iaşi/ Se resimte lipsa sării,/ Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi/ Au ajuns la cârma ţării”. De ce toată această pledoarie ?
Intraţi, vă rog într-un magazin alimentar din România. Căutaţi şi cereţi sare. Veţi rămâne uimiţi când vă veţi convinge că în magazinele din România găseşti astăzi doar: „Sare de Himalaya”, „Sare din Turcia”, „Sare de mare”, „Sare recristalizată”…

Stăm pe un pămînt rodnic aşa cum puţine ţări au şi cumpărăm roşii şi castraveţi din Grecia, prune şi pepeni „de Dăbuleni” din Turcia, mere şi pere din China, peşte, de te miri unde, toate, la preţuri pipărate. Stăm pe munţi de sare şi cumpărăm sare din ţări aflate la mii de kilometri. Deja asta nu mai este prostie, este sabotaj!

Presedintele Poloniei Andrzej DudaDe la sare, la piper: Polonia, o ţară care respectă adevărul istoric şi demnitatea naţională
Bomba poloneză a explodat! Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a promulgat mult contestata lege privind Holocaustul, în pofida protestelor venite din partea Israelului, S.U.A. şi Ucrainei.
Legea impune amenzi şi pedepse cu închisoarea de până la trei ani, inclusiv cetăţeni străini, pentru menţionarea termenului „tabere poloneze ale morţii” şi pentru sugerarea „în mod public şi împotriva realităţii” a faptului că naţiunea şi statul poloneze au fost complice la crimele comise de Germania nazistă. România poate lua exemplu, însă Klaus Iohannis nu este Andrzej Duda.
România are doar făcători de legi-fără-de lege, printre care şi anticonstituţionala 217/2015 care recondamnă şi răstigneşte valorile neamului Românesc.
Felicitări domnule Preşedinte al Poloniei! Aş vrea să cred că nu sunteţi „Singur împotriva tuturor”! cum s-ar întâmpla pe malurile Dâmboviţei.

Ion Maldarescu http://www.art-emis.ro/

COMENTARII

  1. Excelent comentariu!
    De ce nu avem noi demnitate?
    Mai jod de-atat,ce sa ne faca?