Lotul Alexa trimis azi la Tribunal. Printre implicați apare numele consilierului judeţean...

Lotul Alexa trimis azi la Tribunal. Printre implicați apare numele consilierului judeţean liberal Kadaş!

1 501

Astăzi, 14 februarie 2020, 20 de personae reținute în 18 locaţii din judeţul nostru, dar şi la Vâlcea, Brăila, precum şi în Germania şi Ungaria. Personae care, în urma cercetărilor, s-a demonstrate că în perioada august 2018 – decembrie 2019, au făcut parte dintr-o grupare infracțională organizată specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice care ar fi acţionat pe teritoriul SUA vor fi prezentate Tribunalului Brașov, cu propunere de arestare preventivă. 
Amintim că la Braşov, la sediul poliţiştilor de la Biroul de Crimă Organizată au fost conduse la audieri 20 de persoane, iar față de alte 5 persoane, procurorul de caz au emis mandate de aducere la sediul procurorilor de la DIICOT. „Cele cinci persoane au fost reținute pentru 24 ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Astăzi, 14 februarie 2020, persoanele reținute vor fi prezentate Tribunalului Brașov, cu propunere de arestare preventivă”, a mai precizat sursa citată. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a prejudiciului cauzat și a identificării tuturor persoanelor implicate.

Poliţia Braşov a revenit vineri cu detalii despre cele 18 percheziţii făcute joi, de Crima Organizată, în 18 locaţii din judeţul nostru, dar şi la Vâlcea, Brăila, precum şi în  Germania şi Ungaria. Astfel, din cercetări a reieșit că, în perioada august 2018 – decembrie 2019, gruparea infracțională organizată ce era specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice ar fi acţionat pe teritoriul SUA. Membrii grupării, cetăţeni români, ar fi racolat persoane din România, pe care le-ar fi ajutat să ajungă în SUA, de multe ori prin trecerea ilegală a frontierei dintre SUA şi Canada. De asemenea, membrii grupării ar fi instalat dispozitive de citire a benzilor magnetice ale cardurilor bancare şi ar fi făcut retrageri frauduloase de la bancomate. Banii astfel obţinuţi ar fi fost trimiși unor persoane aflate în România, ori în Italia. Au fost identificate mai multe colete expediate în cursul anului 2019, stabilindu-se că aproximativ 175.000 de dolari și 750 de dolari canadieni au fost trimiși în România.

Opt arestări şi în SUA în colaborare cu U.S. Secret Service
Având în vedere caracterul transfrontalier de acțiune al acestei grupări, între organele judiciare din România și S.U.A. au avut loc schimburi operative de date și informații, acestea fiind efectuate prin intermediul U.S. Secret Service. În urma colaborării între cele două state, pe teritoriul SUA au fost reținute 8 persoane, membre ale grupului infracțional. De asemenea, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, s-a luat legătura și cu autoritățile judiciare din Ungaria și Germania, în acest fel reușindu-se identificare locațiilor unde membrii grupării ar fi locuit și desfășurat activități ilicite (skimming), locații care au fost, de asemenea, percheziționate”, a declarat subcomisar Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Braşov.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 48.240 de dolari, 63.700 de lei, 10.420 de euro, dispozitive concepute și adaptate în scopul săvârșirii infracțiunii de skimming, înscrisuri, documente de identitate, telefoane mobile, laptopuri și diverse medii de stocare.

Consilierul Kadas încurcă poveştile legate de relațiile sale cu interlopii
În ziua descinderilor, în fața camerelor presei, consilierul județean Andrei Kadas negase orice legătură cu frații Alexa. Ulterior, într-un interviu acordat celor de la Libertatea, Kadas admite că a avut legături cu frații Alexa:  „Sunt mai vechi, acum nu mai am nici o treabă cu ei.
Totuşi spun sursele citat, Kadas îl suna pe unul dintre frații Alexa chiar când aveau loc perchezițiile. Pe de altă parte, Kadas figurează ca asociat în firme cu frații Alexa, iar cu unii dintre ei s-a afișat public, la întâlniri oficiale sau mondene. Kadaş este consilier judeţean liberal, implicat în realizarea din fonduri publice a gardului de la aşa numitul Aeroport Internaţional Ghimbav şi este în atenţia DNA pentru că a pus presiune pe mai multe spitale din judeţ pentru a lucra cu anumite firme venite cu ,,dedicaţie”.
Iulian Rinder

COMENTARII

  1. […] Scandal de la distanţă, prin intermediul conferinţelor de presă, între senatorul pesedist Marius Dunca şi preşedintele Consiliului Judeţean, liberalul Adrian Veştea. Scandalul a gravitat în jurul persoanei laui Andrei Kadaş. Dunca spune că ex-liberalul şi fostul şef al Comisiei de Sănătate din Consiliul Judeţean Braşov, Kadaş l-ar fi ameninţat, Veştea spune că Dunca este născut din ,,pixul lui Dragnea”. Între timp ,,eroul” scandalului, Kadaş, după ce se autosuspendase la mijlocul săptămânii trecute din PNL a demisionat sâmbătă. Vedeţi articolul ,,Lotul Alexa trimis azi la Tribunal. Printre implicați apare numele consilierului judeţean liberal Kadaş!” http://infobrasov.net/scripcaru-vrea-sa-evacueze-o-bolnava-de-cancer-dintr-o-locuinta-a-rial-camaril… […]

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.