Scrisori din veacul trecut sunt expuse la Biblioteca Judeţeană Braşov

Scrisori din veacul trecut sunt expuse la Biblioteca Judeţeană Braşov

Scrisorile vechi de acum un secol au ceva în plus faţă de mesajele electronice, scurte, cifrate şi de multe ori scrise neglijent, din zilele noastre. Epistolele lungi de altădată păstrau amprenta personală, emoţiile şi chiar o necesară doză de politeţe din partea expeditorului.
Bibliotecarii din Braşov au scos din arhivă şi expun scrisori expediate printre alţii de I.L . Caragiale, Ion Slavici, Liviu Rebreanu sau Nicolae Iorga.
Cele mai multe dintre scrisorile expuse sunt adresate lui Alexandru Vaida-Voevod, om politic care a ocupat funcţii importante în statul român în primele decenii ale secolului trecut.
Epistolele s-au păstrat în fondul documentar ale bibliotecii braşovene.BIBLIOTECA JUDETEANA
Vizitatorii vor descoperi foarte mute feluri de scris: ascendente sau descendente, cu litere mici şi înghesuite ori mari şi spaţiate, dezordonate sau cu înflorituri.
Hârtia, chiar dacă supusă degradării în timp, poate păstra peste secole informaţiile scrise cu pana sau peniţa. Un avantaj faţă de mesajele electronice.
Expoziţia de scrisori poate fi vizitată gratuit în următoarele două luni în holul Bibliotecii Judeţene din Braşov.

 

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.