Se împlinește un secol de la încheierea Primului Război Mondial

Se împlinește un secol de la încheierea Primului Război Mondial

0 277

Duminică, 11 noiembrie este ,,Ziua Armistițiului”. Se împlineşte un secol de la finalul primei conflagraţii mondiale. Ziua Armistiţiului este comemorată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antanta şi Puterile Centrale la Compiegne, Franţa, eveniment ce a marcat încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial şi a intrat în vigoare începând cu ora 11.00 – cea de-a unsprezecea oră a celei de-a unsprezecea zile din a unsprezecea lună a anului 1918. Iniţial, acest armistiţiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităţilor a fost semnat în mod formal la Versailles în 1919.
Momentul istoric a fost marcat în mod special în capitala Franţei. Peste 60 de lideri mondiali au participat la Paris la o serie de ceremonii. Punctul culminant a fost însă în momentul când cele 16 milioane de victime ale Marelui Război au fost comemorate la Arcul de Triumf.. Președintele francez Emmanuel Macron a reaprins la finalul ceremoniei flacăra de la Mormîntul Ostașului Necunoscut, aflat sub Arcul de Triumf. Președintele francez Emmanuel Macron a susținut un discurs în cadrul ceremoniei, făcînd apel la ”patriotism” în loc de ”naționalism”

Evenimente speciale în memoria soldaţilor ucişi în război au fost organizate şi la Londra. Un concert grandios şi emoţionant a avut loc sâmbătă seara, la Royal Albert Hall. Printre spectatori, și Regina Elisabeta a II-a care a fost însoţită de prinţii Charles, William şi Harry şi de alţi membrii ai familiei regale. Un moment foarte emoţionant a fost atunci când aproape toţi cei prezenţi în sală au ţinut în mâini fotografiile unor eroi. Apoi, soldaţi ai forţelor armate britanice au intrat în scenă în formaţie şi cu steagurile tuturor ţărilor din Commonwealth care au trimis oameni pe front în Primul Război Mondial. La finalul ceremoniei, mii de petale de mac, simbolul celor căzuţi în lupte, au căzut din tavanul sălii de concert.

În jur de 10 milioane de soldați au fost uciși între 1914-1918 și milioane de civili și-au pierdut viața în Primul Război Mondial. Armistițiul a fost semnat în nordul Franței și a intrat în vigoare pe 11 noiembrie, la ora 11 am, momentul în care au început ceremoniile de duminică.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.