Secția de anchetare a magistraților va fi distrusă de guvernul liberal!

Secția de anchetare a magistraților va fi distrusă de guvernul liberal!

0 3

Se va lucra „pe repede înainte” pentru ca Secția de anchetare a magistraților să dispară

Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie trebuie să dispară și se va lucra „pe repede înainte” în acest scop, prin procedură parlamentară, a declarat joi deputatul PNL Ioan Cupşa, membru al Comisiei juridice.
Deputatul PNL a spus că trebuie intervenit „de îndată” în legătură cu legea recursului compensatoriu și pentru ca Secţia specială să dispară ca instituţie.
„O vom face însă nu prin ordonanţă de urgenţă, ci prin iniţiative legislative, printr-un proces parlamentar firesc, în respect pentru Constituţie şi în respect pentru cetăţean. Să nu uităm că la referendum cetăţeanul a spus clar că nu mai avem nevoie de OUG în ceea ce priveşte sistemul justiţiar. Avem şansa să trecem prin Parlament astfel de iniţiative, iniţiativele noastre, ale PNL-ului, fiind deja înregistrate şi aflate în dezbatere parlamentară, în comisii, atât în ce priveşte abrogarea legii recursului compensatoriu cât şi privind desfiinţarea secţiei speciale”, a declarat, în conferinţă de presă, deputatul Ioan Cupşa.
Bine că deputatul nu a uitat ce s-a votat în luna mai legat de ordonanțele de urgență pentru zona justiției. Decizia românilor s-a materializat la un referendum pe o solicitare a preș. Iohannes Walter Klaus – NU ORDONANȚELOR DE URGENȚĂ PENTRU JUSTIȚIE!

Liberalul a mai spus că această secţie specială încalcă un principiu al specializării şi pune un procuror al acestei secţii să se priceapă la toate… „şi-a arătat adevărata faţă ca instrument politic al PSD” atunci când a început urmărirea penală faţă de Codruţa Kovesi şi aşa cum o face în prezent, „când intimidează şi timorează judecători şi procurori”. „
Acest lucru (desfiinţarea, n.r.) se va întâmpla pe repede înainte. În următoarele zile, va începe dezbaterea în comisii ad-hoc în care asociaţiile profesionale vor fi reprezentate, profesioniştii dreptului, parlamentarii, precum şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei”, a adăugat Cupşa.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.