Secuiul se înrudeşte, in balada Mioriței, cu Soarele şi Luna de pe Steag !!…
Identitatea de secui însumează în rândul elementelor sale definitorii şi limba (maghiară) vorbită de această comunitate (de când a apărut ea pe scena istoriei). FALS: Secuii apar în istorie înaintea naţiunii şi a limbii maghiare. Identitatea secuilor a apărut în istorie sub semnul tandemului dacic Soare-Lună apoi habitatul ei specific (predominant montan), adică habitatul cauconilor dacici dar peste toate acestea a dobândit un accent aparte evoluţia istorică a comunităţii respective (completată de elemente de mitologie ce nu se confirmă istoric, dar sunt deosebit de persistente). Situaţia privilegiată a acestei populaţii în Evul Mediu, aceleaşi privilegii le-au avut şi făgărăşenii întreaga structură a societăţii secuieşti tradiţionale apăreau, până nu demult – şi pentru unii apar până astăzi -, ca o democraţie militară cvasi-ideală.
Kossuth, în ajunul Revoluţiei Paşoptiste, îi considera ca fiind seminţia„din întreaga Europă creştină (poate cu excepţia bascilor), care a ştiut să-şi păstreze caracterul nealterat de popor liber, ferit de infecţiile feudalismului.” Analogia cu bascii este încă un argument în favoarea autohtoniei lor. Secuii sunt aşa cum sunt, ca şi bascii, tocmai fiindcă sunt străvechi autohtoni ca şi ei.
Mitul descendenţei scito-hunice a secuimii , dar şi alte mituri avare, gepidice, care se anulează reciproc s-a menţinut multă vreme (şi într-un fel – întipărită în conştiinţa istorică a comunităţii – se menţine şi astăzi), deşi amândouă au fost puternic erodate: utopia prin feudalizare, apoi în final prin modernizare, iar mitul descendenţei de către istorici. Izvoarele consideră acest simulacru de „republică ţărănească” ideală departe de a fi un… fenomen izolat, aceste „republici ţărăneşti” sunt de fapt obştile, în care au trăit toţi românii până la sfârşitul secolului XVIII. Având la bază un complex de privilegii deloc gratuite, care nu au fost nişte relicve ale administraţiei militare a hunilor nomazi, ci datează probabil din vremea când secuii s-au aşezat, Dar nu există diplome de aşezare şi nici alte dovezi de sosire a lor în Ardeal, decât cele livreşti, fabricate de istorici. În cazul sosirii saşilor, istoria a înregistrat conflicte cu autohtonii în „ţara” lor din sud-estul Transilvaniei, cu însărcinarea de a păzi graniţele răsăritene ale regatului ameninţarea turco-tătară a dus la primele alianţe multinaţionale şi cu obligaţia de a susţine, în caz de război, cu efective concret stabilite oastea suveranului.
Referiri clar formulate la aceste obligaţii găsim în reglementările cu privire la ridicarea la oaste a „naţiunilor” sunt totuşi naţiuni fără ghilimele din Transilvania, aprobate de către Matei Corvinul la 26 aprilie 1463. Se spune aici că secuii trebuie să ridice la oaste „după obiceiul lor cel vechi” două treimi din efectivele lor combatante. Obiceiul lor cel vechi, cât de vechi? Ca şi ale făgărăşenilor valahi convocarea făcându-se cu sabia însângerată ori prin apelul scris al comitelui lor sau al voievodului. Voievodul este vechi concept dacic atestat în Codex Argenteus a lui Wulphila în cazul când acesta din urmă deţine şi funcţia de comite.
Actul privilegial semnat de către Vladislav al II-lea, emis la 13 iulie 1499, enumera cu lux de amănunte obligaţiile militare ale secuilor, obligaţiile militare de pe o hârtie nu au relevanţă etnică. Mai ales, în acea perioadă, Ungaria era un mozaic complex de naţionalităţi stabilind exact proporţia în care trebuie să participe la oastea regelui, Intervenţia lor era limitată la o arie cu rază mică, restrânsă în jurul Ţării Secuilor „Pe lângă acestea – se mai specifică în act -, secuii mai sunt obligaţi a păzi marginile Ţarii Ardealului ca şi până acum, acolo unde este necesar,,dispuşi la ordinele voievodului şi nu ale regelui de la Buda .Deci,din nou voievod, străvechi concept autohton….
În acele secole, secuii vorbeau, cu toţii, numai limba română. În schimbul acestor prestaţii militare, pe lângă scutirea de impozite, secuii se mai bucurau de binefacerile unei largi autonomii economice , de tipul bascilor:inclusiv dreptul de autoguvernare al scaunelor secuieşti, conduse de funcţionari aleşi de obşte, Adica de obştea românească , ca „naţiune„ privilegiată a Transilvaniei, care să poată decide singură în problemele cruciale ale comunităţii celor trei stări ale secuilor” Deci secuii nu era o „stare” ci era o naţiunecare avea trei stări putea exercita acest drept prin Adunarea naţională a secuilor, care funcţiona probabil încă din vremea descălecatului…Desi nu se face istorie cu „probabil”… Care descălecat?
Probe nu-s si comunitatea este atestată doar la 1357. Sistemul de autoguvernare al secuimii ne lămureşte asupra motivului pentru care si-au definit secuii comunitatea lor în mod consecvent – de-a lungul Evului Mediu, şi chiar multă vreme în Epoca Modernă – drept nobilă naţiune secuiască („inclita natio siculica”). Nobilă prin conştiinţa milenară a dacilor cauconi ?. Nu oricine se înrudeşte in balada Mioritei cu Soarele şi Luna… Trebuie să fi fost considerati foarte mari pe acest Pământ pentru a se asocia in eternitate cu tandemul : Soarele si Luna / mi-au tzinut cununa!
In Evul Mediu timpuriu, Miorița a fost deopotriva și o baladă a secuilor!
Identitatea de secui însumează în rândul elementelor sale definitorii mai nou şi limba (maghiară) vorbită treptat de această comunitate rebela (de când a apărut ea pe scena istoriei ?),FALS:Se stie,Secuii apar în istorie înaintea naţiunii şi a limbii maghiare. Identitatea secuilor a apărut în istorie sub semnul tandemului dacic Soare-Lună. Apoi habitatul ei specific (predominant montan), adică habitatul cauconilor dacici , peste toate acestea a dobândit un accent aparte in evoluţia istorică a comunităţii respective (completată de elemente de mitologie ce nu se confirmă istoric, dar sunt deosebit de persistente). Situaţia privilegiată a acestei populaţii în Evul Mediu sunt aceleaşi privilegii ce le-au avut şi făgărăşenii .Deci întreaga structură a „agranicerilor”,inclusiv a societăţii secuieşti tradiţionale nu este un unicat!! „Faptele” zis civice apăreau, până nu demult – şi pentru unii apar până astăzi -, ca o democraţie militară cvasi-ideală…cu lacunele ei!
Rebelul Kossuth, cel mai mare instigator al secolului „revolutiilor” în ajunul Marii Revoluţiei Paşoptiste, îi considera pe secui ca fiind seminţia„din Europă creştină , care a ştiut să-şi păstreze caracterul de popor ferit de infecţiile feudalismului.” Analogia cu bascii nu este încă un argument în favoarea autohtoniei lor. Secuii sunt aşa cum sunt, ca şi bascii, tocmai fiindcă sunt străvechi autohtoni ca şi ei.
Mitul descendenţei scito-hunice a secuimii , dar şi alte mituri avare, gepidice, care se anulează reciproc s-a menţinut multă vreme, deşi amândouă au fost puternic erodate: utopia prin feudalizare, apoi în final prin modernizare, Izvoarele consideră acest simulacru de „republică ţărănească” ideală departe de a fi un… fenomen izolat, aceste „republici ţărăneşti” sunt de fapt obştile, în care au trăit toţi românii până la sfârşitul secolului XVIII având la bază un complex de privilegii (deloc gratuite) care nu au fost nişte relicve ale administraţiei militare a hunilor nomazi, ci datează probabil din vremea când secuii s-au aşezat. Dar nu există diplome de ”aşezare”a lor şi nici alte dovezi de sosire a lor în Ardeal, decât cele livreşti, fabricate de istorici. În cazul sosirii saşilor, istoria a înregistrat conflicte cu autohtonii. Au fost adusi, nu în „ţara” lor din sud-estul Transilvaniei, ci cu însărcinarea de a păzi graniţele răsăritene ale regatului efemer de ameninţarea turco-tătară a dus la primele alianţe multinaţionale şi cu obligaţia de a susţine, în caz de război, cu efective concret stabilite oastea suveranului.
Referiri clar formulate in aceste obligaţii, găsim în reglementările cu privire la ridicarea la oaste a „naţiunilor„. Sunt totuşi naţiuni fără ghilimele din Transilvania, aprobate de către Matei Corvinul la 26 aprilie 1463. Se spune aici că secuii trebuie să ridice la oaste „după obiceiul lor cel vechi” două treimi din efectivele lor combatante. Obiceiul lor cel vechi, cât de vechi? Ca şi ale făgărăşenilor valahi, convocarea făcându-se cu sabia însângerată ori prin apelul scris al comitelui lor sau al voievodului.
Voievodul este vechi concept dacic atestat în Codex Argenteus a lui Wulphila în cazul când acesta din urmă deţine şi funcţia de comite.
Actul privilegial semnat de către Vladislav al II-lea, emis la 13 iulie 1499, enumera cu lux de amănunte obligaţiile militare ale secuilor. Obligaţiile militare de pe o hârtie nu au relevanţă etnică. Mai ales, în acea perioadă, Ungaria era un mozaic complex de naţionalităţi stabilind exact proporţia în care trebuie să participe la oastea regelui. Intervenţia lor era limitată la o arie cu rază mică, restrânsă în jurul Ţării Secuilor. „Pe lângă acestea – se mai specifică în act -, secuii mai sunt obligaţi a păzi marginile Ţarii Ardealului ca şi până acum, acolo unde este necesar ,,dispuşi la ordinele voievodului şi nu ale regelui de la Buda. Deci, din nou voievod, străvechi concept autohton…
În acele secole, secuii vorbeau, cu toţii, numai limba română. În schimbul acestor prestaţii militare, pe lângă scutirea de impozite, secuii se mai bucurau de binefacerile unei largi autonomii economice, de tipul bascilor: inclusiv dreptul de autoguvernare locala conduse de funcţionari aleşi de obşte, Adica de obştea românească, ca „naţiune„ privilegiată a Transilvaniei, care să poată decide singură în problemele cruciale ale comunităţii celor trei stări ale secuilor”. Deci secuii nu era o „stare” ci era o naţiune care avea trei stări putea exercita acest drept prin Adunarea naţională a secuilor, care funcţiona probabil încă din vremea descălecatului. Desi nu se face istorie cu „probabil”… care descălecat? Probe nu-s, si este atestată doar la 1357.
Sistemul de autoguvernare al secuimii ne lămureşte asupra motivului pentru care si-au definit secuii comunitatea lor în mod consecvent – de-a lungul Evului Mediu, şi chiar multă vreme în Epoca Modernă – drept nobilă naţiune secuiască („inclita natio siculica”). Nobilăprin conştiinţa milenară a dacilor cauconi. Nu oricine se înrudeşte in balada Mioritei cu Soarele şi Luna… Trebuie să fi fost considerati foarte mari pe acest Pământ pentru a se asocia in eternitate cu tandemul : Soarele si Luna / mi-au tzinut cununa ! (Prof.Deak Andrei)
Se inrudeste,dar azi ne-ar lua gatul…