Seismolog român: Vom avea mai multe cutremure mari în Vrancea

Seismolog român: Vom avea mai multe cutremure mari în Vrancea

0 296

Directorul Institutului român pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, lansează cel mai grav avertisment din ultimii ani cu privire la eventualitatea unor mari cutremure în Vrancea.
Radulian  susține că, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, România va fi zguduită de ”o grupare de cutremure mari”.

„Suntem într-o perioadă mai liniștită, asta este clar. Începând cu anul 1987, nu au mai fost cutremure peste 7 și această perioadă se poate prelungi. (…) Vom avea însă într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat și cutremure mari și s-ar putea chiar o grupare de cutremure mari”, a declarat Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), citează romaniatv.net.

Zona seismică Vrancea va fi zguduită în viitorul apropiat de un cutremur major.

Şi cunoscutul seismolog Gheorghe Mărmureanu a vorbit despre marele cutremur de care se tem toți românii: „Cutremure vor fi. Toate cutremurele au o anumită periodicitate. Toate cutremurele mari, nu au avut altele înainte”, a declarat acesta.
De aceeași părere este și directorul Institutului de Geologie și Seismologie al Academiei de Științe a Moldovei, Igor Nicoară. El a declarat că, în viitorul apropiat, Moldova ar putea fi zguduită de un cutremur de mare intensitate.
Potrivit seismologului, statisticile arată că, o dată la 37-38 de ani, se produc mari cutremure cu epicentrul în Munții Carpați, zona Vrancea. Aceste seisme sunt resimțite puternic și în Republicii Moldova.

Seismograf

”Potrivit tuturor cercetărilor, în Munții Carpați, la un interval de 37-38, de ani se produce un cutremur puternic. O dată la o sută de ani se produc 2-3 cutremure de mare intensitate. Putem analiza seismul din anul 1940 și cel din anul 1977. Suntem în așteptarea unui asemenea eveniment seismic. Este important să fim pregătiți de acest cutremur”, a declarat Nicoară pentru Sputnik.

Directorul Institutului de Geologie și Seismologie susține că, în cazul unui cutremur cu o intensitate mai mare de 6 grade pe scara Richter, în Moldova pierderile ar fi colosale. Potrivit specialistului, calculele efectuate de experți se ridică la miliarde de lei pierderi materiale.

Lupul Dacic

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.