Senatorul brașovean, Daniel Zamfir nu renunță – susține și promovează Initiativă anti-cămătărie!
Senatorul Daniel Zamfir susținie inițiatia profesorului Gheorghe Piperea privind o lege care să blocheze orice formă de cămătărie. Gheorghe Piperea a publicat pe saitul Petitieonline.com următorul text care a stâns până acum 5.971 de semnături și a fost distribuită de peste 7.000 de români:
,,Legea anti-cămătarie te protejează de dobânzile ruinatoare, limitându-le la un plafon maxim decent. De asemenea, te pune sub protecția unui judecator în cazul în care ești amenințat cu executarea silită și cu evacuarea din locuința familială de bancă, IFN sau de colectorul de creanțe. În plus, te asigură contra riscurilor de a deveni victima speculațiilor financiare și judiciare ale colectorilor de creanțe.
În fine, îți oferă un sprijin în situațiile de criză financiară cauzate de ultra-aprecierea valutei creditului în raport de moneda națională și de veniturile tale din muncă, limitând volumul plăților până la un nivel suportabil. Ești de acord cu o asemenea lege sau rejectezi ideea, preferând să aperi dreptul creditorilor financiari de a face uriașe profituri din captivitatea ta și din nefericirea ta?”
Mai multe argumente în favoarea legii puteți găsi pe blogul dlui Piperea în articolul intitulat ,,Expunerea de motive a legii pentru proteția consumatorilor contra cametei și a altor forme de abuz de putere economică” din care vă prezentăm o parte:
,,1. Dobânda excesiva practicată de creditorii financiari în raporturile juridice cu consumatorii cauzeaza pierderi de bani, resurse și energie, precum și pierderea sansei de alocare a acestora în scopuri mai legitime și mai raționale decât profitul excesiv și nejustificat al unui numar foarte mic de entitati economice.
2. În ansamblul sau, economia pierde din practicarea liberă, nelimitată, a dobânzii excesive, arbitrariul comerțului cu bani devenind opusul libertatii economice si frână dezvoltarii.
Dobânda excesiva determină un volum scazut de creditare, afectând indirect economia, prin blocarea creșterii economice. Costurile mari ale creditului răpesc debitorilor șansa de a consuma, iar economiei sume mari de bani alocate platii dobanzilor excesive, ceea ce înseamnă reducerea colectarii de TVA la bugetul central, reducerea locurilor de munca, scaderea intentiei de investitie si, in genere, scaderea increderii în viitor. Or, o astfel de involuție neutralizează conceptul însusi de economie de piață, care se bazeaza pe cresterea consumului si a investitiilor productive.
Economia pierde din încetinirea sau stoparea cresterii economice.
Supra-îndatorarea debitorilor prin dobanzi excesive determina costuri si pierderi sociale ridicate: somaj, boala asociata starii psihice negative determinate de starea de supra-indatorare, faliment personal, pierderea locuintei si a surselor de finantare ale familiei debitorului, frustrarea unor intregi generatii de descendenti ai debitorilor supra-indatorati si captivi ai creditorilor financiari, riscul de revolta sociala. Sentimentul irelevantei si inutilitatii sociale este agravat de lipsa unei plase de siguranta sociala, de care toti cetatenii Uniunii Europene, inclusiv cetatenii romani, ar trebui sa beneficieze.
Acesta este si un potential cost politic, incomparabil mai mare și mai grav decât costurile sociale ale supra-îndatorării. Societatea pierde din supra-îndatorarea consumatorilor și din sentimental inutilității sociale antrebat de supra-îndatoare.
Dobânda excesivă impusa populatiei inseamna, indirect, si o dobanda ridicata la imprumuturile si obligatiunile de stat, intrucat are capacitatea de a deveni un reper al pietei, care poate gonfla dobanzile la imprumuturile publice, prin efect de levier. In mod evident, din cresterea dobanzii la imprumuturile publice, statul, populatia actuala si generatiile viitoare pierd, intrucat prestatiile sociale care nu vor putea fi acoperite din veniturile bugetare curente, ci din imprumuturi, vor deveni mai scumpe, iar taxele si impozitele se vor inmulti si se vor majora. Imprumutul exersat chiar de stat este destinat, dupa caz, finantarii deficitelor bugetare sau investitiilor publice. Contribuabilii, care oricum sunt nevoiti sa imparta cu statul si cu autoritatile publice locale orice venit, cedandu-le acestora cu titlu de impozite, taxe si contributii cca 2/3 din veniturile brute, sunt nevoiti sa suporte si toate costurile imprumuturilor publice. Bancile incaseaza dobanzi indirect de la toti contribuabilii, chiar si de la cei care nu se imprumuta la banci.
O dobanda excesiva la creditele acordate consumatorilor agraveaza aceasta sarcina suplimentara a contribuabililor. Pierderea implicata în mod ,,natural” de împrumuturile publice este agravată de dobânzile excesive”.
Iulian Rinder
[…] […]