Și înainte de 1859, entuziasmul Unirii a fost la înăltime… nu numai...

Și înainte de 1859, entuziasmul Unirii a fost la înăltime… nu numai la hore!

0 93

Momentul-cheie al evenimentelor de acum 160 de ani s-a derulat în preajma datei de 5 ianuarie 1859, când partida unionistă, recurgând la propulsarea disperată a comandantului armatei în tronul Moldovei, a dejucat în ultima clipă o lovitură de stat plănuită de prinţul Grigore Sturdza şi de puternice forţe externe.
 Aşa cum avea să se dovedească ulterior, Grigore Sturdza, fiul fostului domnitor Mihail Sturdza, sprijinit financiar de bancherii Şmul Rabinovici şi Leiba Kan, dar şi de Rusia, a fost aproape de a reuşi o lovitură de stat.Interese străine şi trădători interni ,au fost si atunci destui !
 Spre sfârşitul deceniului şase al secolului al XIX-lea, slăbirea temporară a puterii Imperiului Ţarist după înfrângerea suferită în războiul Crimeei (contra Turciei, Franţei şi Angliei) a creat şansa primei Unirii pentru ţările române.
Constrânsă de statutul de învinsă, Rusia n-a mai putut interveni direct şi brutal, cum făcea de obicei, dar nici n-a acceptat ideea de a scăpa Principatele din mână, aşa că a uneltit şi a finanţat spioni. Din pacate, interesele Rusiei au găsit…fara succes aliaţi puternici în Moldova , în tabăra bogatei familii Sturdza, unde „beizade Grigore“ era obsedat de ideea urcării pe tron.

”Aştept de la împărăţia Rusiei resplătirea slujbei ci-am făcut dezvălind un complot asupra vieţii împăratului”William Sollioms, spion al Rusiei –este asigurat ca:„Vei ave şi d-ta o bucată de pâine“…Pe acest fond de”viclesuguri”  conspiratorii sunt siguri de victorie, mai ales că unii dintre liderii unionişti, printre care chiar si Mihail Kogălniceanu,nu doar Anastasie Panu şi Manolache Epureanu, fac joc dublu, asigurându-l pe Sturdza că-l susţin. Atât de sigură este înscăunarea prinţului, încât William Sollioms, agent francmason plătit de Rusia, îi scrie în decembrie polonezului Tokarski, de asemenea membru al complotului: „Grigori Sturdza …deja s-au ales Domn, prin urmare fii sigur că vei ave şi d-ta o bucată de pâine“Toţi străinii implicaţi primesc, de altfel, promisiunea că vor fi răsplătiţi regeşte cu bani şi funcţii.Acelaşi Sollioms, care ţine legătura cu comandantul polonez Wierzbicki, spune că acesta face lobby pentru Sturdza: „Prin agiutoriul prinţului, el are a face cu noblese, aceasta poţi înţălege, de aceia am încă bună nădejde“.

Devenise tot mai clar că personalităţile celor două ţări româneşti, patrioţi şi intelectuali de marcă educaţi în Occident, în majoritate afiliaţi la masoneria franceză, au gândit, plănuit şi, până la urmă, înfăptuit proiectul Unirii. În acelaşi timp, există însă şi suficiente dovezi că unii dintre ei… au jucat la două capete,ţinând legătura cu tabăra lui Sturdza şi a ruşilor până-n ultima clipă. Alţii au oscilat între o unire paşnică şi una pe calea armelor.  Mulţi n-au avut viziunea măreţului ideal, preferând să tragă sforile pentru a fi aleşi ei înşişi sau rude de-ale lor. Povestea începe pe frontul Crimeei, acolo unde Grigore Sturdza, ofiţer al armatei otomane, îl întâlneşte pe contele Wierzbicki, mercenar polonez aflat şi el în slujba turcilor, cunoscut sub numele de Murad bei. După sfârşitul războiului, Wierzbicki e contactat de bancherul  Şmul Rabinovici, care îl plăteşte ca să-l sprijine pe Sturdza.
Acesta promisese avantje importande Comunitatii evreesti! Polonezul vine în Moldova şi devine mâna dreaptă a prinţului. Recrutează o armată de mercenari polonezi, pe care-i înarmează şi-i plasează în ţară. Planul e simplu: dacă Sturdza nu reuşeşte să se aleagă domn paşnic, prin coruperea deputaţilor, intervine contingentul polonez, care-l impune cu forţa. Apoi, strategia prevede concentrarea către Focşani a trupelor, trecerea graniţei şi marşul spre Bucureşti.Sturdza aduce în Iaşi 450 de mercenari polonezi în preajma datei de 5 ianuarie 1859. Conform istoriculuiGheorghe Duzinchevici („Beizade Grigore Sturdza şi polonii“), numărul lor în toată Moldova ajunge la 1.200.

Tratativele cu partida unionistă eşuează însă… Acelaşi Sollioms devine disperat într-o altă scrisoare: „Dar nu vreu să mor în Moldova, ci să fug din ţara aceasta şi pe gios de ar fi, fiindcă văd că aristocraţii de acolo erau să mă piardă şi văzând că îi încurcă treaba aciasta; eu vreu să-mi scăp viaţa“.
Lucrurile sunt lămurite de istoricul Alex Mihai Stoenescu în Istoria loviturilor de stat în România“: „Putem trage concluzia că intervenţia unei grupări masonice în favoarea lui Sturdza a eşuat, în faţa unei alte grupări care a reuşit să reunească unionişti şi moderaţi în votul de la 5 ianuarie.Subliniez aici că în această perioadă funcţionau mai multe loji francmasonice şi asociaţii secrete de sorginte masonică şi că între ele existau rivalităţi, determinate şi de obedienţa pe care o acceptau şi de influenţa politică pe care o primeau de la o Mare Putere sau alta“.

Înevitabil, în joc apare şi Rusia. 
Sollioms e plătit de ministerul de externe al Rusiei, prin consulul său la Iaşi, cu 100 de galbeni adevarati pentru treaba pe care o face în Moldova. Din scrisorile sale capturate de anchetatori, dar şi din declaraţiile date ulterior, britanicul se dovedeşte un spion important şi cu vechime. El scrie, pe 11 decembrie 1858, că „Murad bei (n.r. – polonezul Wierzbicki) au venit şi el la Ieşi (n.r. – Iaşi) cu Şmulic (n.r. – Şmul Rabinovici)“. 
Pe 19 ianuarie, la interogatoriu, englezul va susţine că „aştept de la împărăţia Rosiei resplătirea slujbei ci-am făcut dizvălind un complot asupra vieţii împăratului“. 
Cert e că membrii partidei unioniste află cumva de pericolul grozav care-i pândeşte şi, după o dezbatere-maraton în seara de 3 ianuarie, hotărăsc să-l propulseze pe Cuza, comandantul armatei, ca domn.
Şedinţa decisivă, cu caracter aproape conspirativ, are loc în casa unuia dintre deputaţi. Deşi e invitat, Al.I.Cuza nu se duce la acea întrunire şi pleacă la teatru. Soţia viitorului domnitor, Elena, află totul de la fratele său, care năvăleşte în casa lui Cuza la miezul nopţii: „ Atunci, Costache Rosetti povesti surorei sale despre toate câte se petrecuse în casa lui Costache Rolla, cum se certase pentru numirea unui candidat, cum din pricina neînţelegerilor dintre ei, Mihail Kogălniceanu părăsise supărat adunarea, cum Lascăr Rosetti  se opintise să nu-l lase să plece până nu se vor fi hotărât cu totul şi cum Pisoschi aruncase ca o bombă în mijlocul lor – numele lui Alexandru Cuza – care fu îndată primit de toţi care erau de faţă“ („Doamna Elena Cuza“, Lucia Borş).
Pisoschi, un alt unionist, aleargă şi-l aduce pe Cuza în faţa Adunării. Acesta e pus să jure că… va abdica dacă proiectul Unirii eşuează. ”Nu se ştie decât de atacarea Iaşilor şi de hotărârea complotiştilor de a ucide pe Domn şi pe deputaţi. Alecu von Onciul, în declaraţia dată după ce a dezvăluit complotul.

”Vodă Cuza trebuie să moară!” 
Pe 5 ianuarie, în sala unde urmează să aibă loc votul oficial, Sturdza infiltrează agenţi polonezi cu scopul de a bloca eventualele proteste, dacă va fi ales el. Numai că autorităţile îi resping candidatura, iar Colonelul Cuza, pus în gardă, aduce trupe în jurul clădirii.
Planul lui Sturdza eşuează. Este o tensiune aproape insuportabilă. Se aşteaptă cu înfrigurare răspunsul puterilor străine (încuviinţarea Franţei devine nepreţuită). Între timp, mercenarii lui Sturdza scapă de sub control.Comandanţii polonezi se reunesc furioşi pe 5 ianuarie la hanul Baba-Rada şi decid asasinarea liderilor unionişti, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, considerat, probabil, trădător. 
Sturdza stabileşte data de 13 ianuarie pentru lovitura de stat.Are loc însă o trădare, Alecu von Onciul şi Iacob Antosz îi dezvăluie totul lui Cuza pe 10 ianuarie şi complotul e lichidat în ultima clipă. Apoi apar mărturiile. „Me-au spus bărbată-mio că care să va găsi ca să împuşti pe boierii Epureanu şi Panul, capătă 1000 galbini şi cea dintâi slujbă“, declară Marghioala Grochowscki, soţia unuia dintre mercenarii polonezi.
Acesta adaugă că „eram în corespondenţă cu o soţietate slavă“ care „se află în toate locurile“ şi „avea ca scop unirea tuturor slavilor“. Totul devine clar. ”Me-au spus bărbată-mio că care să va găsi ca să împuşti pe boierii Epureanu şi Panul, capătă 1000 galbini şi cea dintâi slujbă.”declara  Marghioala Grochowscki, soţia unuia dintre mercenarii polonezi.Alecu von Onciul scrie si el că „nu se ştie decât de atacarea Iaşilor şi de hotărârea complotiştilor de a ucide pe Domn şi pe deputaţi“.E arestat apoi însuşi Wierzbicki.
 Pe 16 aprilie e întrebat pe cine cunoaşte la Bucureşti, iar polonezul îi numeşte pe Ion şi Alexandru Ghica şi pe Constantin Cantacuzino…Că unii unionişti au făcut joc dublu confirmă şi Constantin Hurmuzachi, atunci magistrat în Moldova: Au n-aţi auzit şi voi că apostolii Unirei, clerici şi laici, aceiaşi bărbaţi care în anul trecut au lucrat cu atâta căldură, curaj şi patriotism, pentru această sfântă şi mare cauză, au venit la mine, la mine, domnilor !, să-mi rostească cea mai vie a lor bucurie şi mulţămire pentru că m-am declarat pentru candidatura prinţului Grigorie Sturdza? Şi dumneavoastră aveţi convicţia că beizade Grigorie merită preferinţa în toate privinţele. Avem marturi foarte respectabili şi demni de credinţă, care sunt gata de a spune domnului Kogălniceanu în faţă că şi dumnealui a mărturisit acest mare adevăr“. Armele erau ascunse într-o pădure – Prin concizia stilului şi credibilitatea sursei, raportul secret întocmit de consulul englez la

Iaşi, Henry A. Churchill,lămureşte multe lucruri: „Acest evreu (n.r. – Şmul Rabinovici), care, între ceilalţi, a fost arestat ca implicat în conspiraţia despre care este vorba, mărturiseşte că fusese prezent la o conversaţie care a avut loc între Murad bei (n.r. – Wierzbicki) şi ambasadorul rus la Constantinopole, unde s-a făcut aluzie la planul prezentului complot. Murad bei, venind din Principate, a primit scrisori din partea ambasadorului, recomandându-l cu insistenţă domnului Popov (n.r. – consulul rus la Iaşi) pentru a-l sprijini. Constantin Moruzzi, ofiţer rus, şi Pop Costa, un preot rus, au făcut tot ce le-a stat în putere, în ultimele două luni, să incite poporul.” Henry A. Churchill, consulul Imperiului Britanic la Iaşi, într-un raport secret.
Raportul lui Churchill cuprinde nume, sume, locuri, fapte: „Acelaşi evreu adaugă că Murad bei a cheltuit 3.000 de ducaţi pentru cumpărarea de arme şi muniţii, că planul era de a declara Unirea la Focşani şi de a-l proclama pe Grigore Sturdza principe al celor două provincii, că armele şi muniţia stau în momentul de faţă ascunse într-o pădure.
Această informaţie este coroborată cu ceea ce am auzit din diferite surse, că sigiliul lui Grigore Sturdza şi unele comunicări cifrate de la acesta din urmă au fost găsite în posesia lui Murad bei. În afară de aceasta, Constantin Moruzzi, ofiţer rus care a comandat voluntarii greci de la Sevastopol, şi Pop Costa, un preot rus, au făcut tot ce le-a stat în putere, în ultimele două luni, să incite poporul împotriva celei mai liniştite şi de valoare părţi a societăţii din această provincie“ 

Nu numai ruşilor le-a stat în gât UnireaImperiul Austriac trimisese agenţi în Principate, pentru a provoca dezordine şi a justifica astfel o intervenţie armată externă şi ruperea Unirii.Pe 11 mai 1859, Ignatz Ferdinand Kek declara în faţa tribunalului: „Nu ştiu nimică despre complot aice în Moldova, decât când eram în Austriea în partea Ungarii, la târgul Miscolţi, acolo au venit doi emisari, care să nume: Eduard Engelhart şi Andraie Tetin.Ca să viu cu ei în Moldova şi în Valahia. Că ei au să facă revoluţie şi vor fi plătiţi bine de Austria. (…).În convorbirea me cu acei doi emisari, Engelhart me-au zis că scopul Revoluţiei este interesul Austriei ca să poată năvăli aice oştire străine, ca să nu să poată alege domn.Iară Tetin me-au adaos că şi Rosiea tot la interesul de a nu să poată alegi domn. Căci interesul ginăral ar fi ca Austria să poată căpăta Moldova şi Valahiea, fie măcar cu preţul Galiţiei, căci între aceste două puteri nu urma vreo revalitate pe care politica o înfăţoşază“

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.