Silviu Costea, președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov : ,,Amenințările doamnei...

Silviu Costea, președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov : ,,Amenințările doamnei ministru, cu controale la firme, nu sună nici prietenos, nici profesional”

0 56

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Silviu Costea, a prezentat un scurt bilanț al instituției pe care o conduce, referitor la anul 2017. Legat de legătura autorități – mediu de afaceri, intermediată și asigurată și de CCI, Silviu Costea a spus, legat de unul dintre subiectele intens discutate în aceste zile: ,,Faptul că suntem mereu o platformă pentru mediul de afaceri, în relația cu autoritățile locale și centrale, ne onorează. Nu de puține ori și nu pe teme minore, am reușit să punem pe tapet un punct de vedere al mediului de afaceri din Brașov, așa cum este, de exemplu partea cu split TVA, care ne-a ieșit. Nu același lucru se poate spune despre o altă temă, lansată de guvern, care face vâlvă acum, adică mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat. Personal, consider că afirmația d-nei ministru cum că va trimite controale de cei din mediul privat, nu sună nici prietenos, nici profesional. Faptul că este amenințată o firmă că, dacă nu aplică legea așa cum dorește guvernul, îi va fi trimis controlul pe cap, nu poate fi o abordare corectă a problemei. Noi, mediul de afaceri, am avut păreri diferite de cele ale inițiatorilor mutării contribuțiilor, păreri de care nu s-a ținut cont și acum, iată, că suntem scoși vinovați…Cert este că la nivelul județului Brașov, cei cu care am vorbit și cu care am avut întâlniri, măresc salariile, dar nu sub formă de salariu brut, ci sub formă de compensații, în așa fel încât angajatul să nu piardă la salariu
D.D.

COMENTARII