Simona Halep a făcut anunțul mult așteptat : ,,Voi participa la turneul...

Simona Halep a făcut anunțul mult așteptat : ,,Voi participa la turneul de la Palermo!”

0 247

Simona Halep reia participările în circuitul feminin mondial, după șase luni de pauză. Halep va participa la turneul WTA de la Palermo, primul turneu programat în circuitul feminin, după pauza forțată. Turneul din sudul Italiei este programat în perioada 3-9 august. Simona Halep nu mai jucase în vreun meci de pe 22 februarie, când a invins-o pe Elena Rybakina, scor 3-6, 6-3, 7-6 (5), în finala turneului de la Dubai.

Salut tuturor, sunt foarte fericită să anunț că voi reveni la Palermo după zece ani. Sper să am o săptămână grozavă acolo. Ne vedem în curând”, a fost mesajul video al Simonei Halep, pe pagina de Twitter a turneului de la Palermo.

Organizatorii turneului din Sicilia au pus la bătaie premii în valoare de 2.225.000 de dolari. De menționat și că WTA a adăugat două noi evenimente în calendarul programat iniţial: turneul de la Praga, programat între 10 şi 16 august, dar şi cel de la Lexington, Kentucky (SUA), care va avea loc în perioada 10-17 august.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.