Simona Halep a fost eliminată de la Roland Garros ; performera este...

Simona Halep a fost eliminată de la Roland Garros ; performera este foarte tânăra Amanda Anisimova (17 ani)!

0 219

După ce la ediția de anul trecut și-a adjudecat trofeul, Simona Halep a fost eliminată joi, în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Roland Garros, de către Amanda Anisimova. Jucătoarea din Statele Unite ale Americii s-a impus în două seturi, cu scorul de 6-2 6-4. Sportiva din România a evoluat mult sub nivelul partidelor precedente și a cedat după 68 de minute. Simona Halep a comis 17 greşeli neforţate și a reuşit 16 lovituri câştigătoare, pe arena Philippe Chatrier. Anisimova a încheiat cu 25 de lovituri câştigătoare, 24 greşeli neforţate. Halep nu a ajuns nici măcar la 55% procentaj de reuşită în spatele vreunuia dintre cele două servicii. Anisimova este cea mai tânără americancă ajunsă în semifinalele unui turneu de Mare Şlem de la Venus Williams încoace (1997, la US Open). Totodată, cu Vondrousova (19 ani) şi Anisimova (17 ani) în careul de aşi, pentru prima dată după US Open 2009, vedem două adolescente în faza semifinalelor la un Slam.

Anisimova o va întâlni în semifinală pe australianca Ashley Barty. În cealaltă semifinală, se întâlnesc Johanna Konta și Merketa Vondrushova.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.