După păţania incredibilă din finala de la Toronto, Simona Halep s-a redresat vizibil şi a debutat cu dreptul în turneul de la Cincinnati. Simona s-a calificat în această seară în turul trei, după un meci maraton cu frantuzoaica Kristina Mladenovic, jucătoare foarte incomodă, care i-a pus mari probleme şi pe care a reuşit să o învingă pentru prima dată! A fost un meci de 2 ore şi 50 de minute, câştigat de Halep, cu 7-5, 5-7, 6-4. Primul set a fost adjudecat cu 7-5, dupa ce Halep a condus cu 2-0 si 3-1. Mladenovic a condus în premieră abia în debutul setului secund, pentru ca Halep sa lege trei game-uri si sa treaca in fata de la 1-3. Încredibil, setul a intrat apoi în prelungiri şi Mladenovic a reuşit să se impună, cu 7-5 trimitand partida în decisiv.După 3-1 în decisive, a urmat un nou moment de cădere la serviciu pentru Halep şi Mladenovic o egalare miraculoasă (3-3). Din fericire, Halep a revenit şi a închis partida ,,Este foarte greu de jucat împotriva ei. Am încercat totul, pentru a câştiga. Am fost în faţa toată partida, am avut mingi de meci, dar nu am reuşit să termin. Înseamnă mult pentru mine să fiu numarul 2 în lume, însă pentru mine important este să câştig partide şi să ajung la Turneul Campioanelor”, a declarat Halep după victoria cu Mladenovic.

foto prosport.ro

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.