Sindicaliștii Cartel Alfa prevăd conflicte sociale deschise în acest an

Sindicaliștii Cartel Alfa prevăd conflicte sociale deschise în acest an

0 2

Tot ei spun că românii vor simți adânc în buzunare efectele Ordonanței 114, dată de Guvernul Dăncilă fără nicio consultare publică. Preşedintele „Cartel Alfa” Braşov se teme că, peste câțiva ani, 60-70% dintre salariaţi din România vor încasa salariul minim pe economie

Tot ei spun că românii vor simți adânc în buzunare efectele Ordonanței 114, dată de Guvernul Dăncilă fără nicio consultare publică. Preşedintele „Cartel Alfa” Braşov se teme că, peste câțiva ani, 60-70% dintre salariaţi din România vor încasa salariul minim pe economie. Șefii autorităţilor publiceși aleșii sunt singurii privilegiați, spun sindicaliștii.
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici anunţa măsurile din Ordonanţa 114 la sfârşitul lui 2018 fără nici o consultare prealabilă cu partenerii sociali. Printre cele mai importante măsuri aprobate de Guvern se numără taxa pe lăcomie aplicată băncilor și cea de 3% din cifra realizată de operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice. Românii vor simţi în curând în propriile buzunare efectele ordonanţei, spun sindicaliştii Cartel Afla.
Preşedintele Fănică Gabor enumeră printre modificările abuzive blocarea unor sporuri, neplata orelor suplimentare dar și înghețarea pensiilor până în septembrie.
Confederaţia Sindicală “Cartel Alfa” susţine că aleşii şi persoanele din conducerea autorităţilor publice sunt singurii bugetari cărora salariul le creşte automat, cu fiecare creştere a salariului minim, ceea ce constituie o discriminare faţă de ceilalţi salariaţi bugetari.
În acelaşi timp, tot mai mulţi români ajung să lucreze pe minim pe economie.
„Legea dialogului social s-a modificat în sensul în care să fie negociere liberă între patronate şi sindicate, fără condiţii impuse de guvernanţi, un arbitru care nu prea are ce căuta în negocierea individuală între patronate şi sindicate”, spune : Fănică Gabor.
Sindicaliştii din Cartel Alfa spun că în 2019 se prefigurează conflicte sociale deschise. Primii care anunţă proteste şi chiar grevă generală sunt angajaţii din sănătate.

Vifor Rotar

COMENTARII