Societatea civică, în uniforma de societari civili…

Dacă în Occident filozofia şi ştiinţa politică au creat termenii pentru a înţelege viaţa politică deja în desfăşurare, la noi se pare că s-a încercat tocmai inversul: termenii ştiinţelor politice şi ai filosofiei au fost invocaţi magic pentru a crea o viaţă politică. Iar atunci când nu au reuşit să producă fenomenul politic ca atare, au creat aparenţe mai mult sau mai puţin reuşite. Iata  un termen mult invocat în spaţiul nostru public: acela de „societate civilă”, sau civica… cu voia dvs.

Aflăm că e firesc şi democratic ca atât guvernul, cât şi parlamentul să aibă un dialog mereu viu cu... societatea civilă/civică. Asa e, legile noastre trebuie să treacă printr-o necesară dezbatere publică în care societatea civilă să fie convocată/consultata. Ba chiar, anul trecut, forţând Constituţia, preşedintele României a simţit nevoia să… convoace societatea civilă la consultările constituţionale cu partidele parlamentare, în vederea numirii unui premier. Mai mult, noul premier a fost aclamat ca fiind emanat de societatea civilă şi miniştrii săi „tehnocraţi” au considerat necesar să îşi invoce un pedigree de „societari civili”, pentru a-şi ascunde astfel opţiunile şi partizanatele politice.

Însă prin societate civilă s-a înţeles de fiecare dată (şi se înţelege încă) nu dimensiunea „civilă” şi civică,absolut necesara  societăţii; adică tot ceea ce nu ţine de autoritatea statală, de administraţia Statului şi se poate impune în faţa Statului, ba chiar se poate opune tiraniei Statului. Se face în schimb o sinonimie şchioapă-macovistă între reala societatea civilă şi o listă de organizaţii non-guvernamentale, multe dintre ele foarte bine finantate si conturate ideologic, unele dintre ele chiar finanţate direct, altele… dependente de protecţia Statului.
În schimb, dintr-o raţiune care ne scapă, se refuză acceptarea ca partener din societatea civilă tocmai a instituţiei celei mai reprezentative pentru voinţa, gândurile, idealurile şi identitatea societăţii româneşti. Biserica. Pana la urma Biserica Ortodoxă Română, dar şi celelalte confesiuni creştine şi religii prezente în România coaguleaza expresia gândurilor, idealurilor şi valorilor majorităţii zdrobitoare a cetăţenilor români.
Spre deosebire de multe ţări europene, acei cetăţeni care nu se simt identificabili religios, care nu vibrează la valorile unei credinţe religioase, sunt insignifianți numeric. Cu toate acestea, Statul preferă ca… „societate civilă” nu Biserica, nu cultele religioase, ci o listă de organizaţii non-guvernamentale. Facuta de cine?? Motivul adesea invocat este acela că Statul este laic şi neutru religios. El o fi, dar societatea nu este. Şi nici nu trebuie să fie.
În schimb, Statul trebuie să fie în subordinea societăţii, ţinând cont de sensibilităţile, crezurile şi mai ales de valorile morale şi spirituale ale acesteia.
De aceea, de fiecare dată când auzim vorbindu-se despre „societatea civilă” din România şi nu auzim imediat vorbindu-se despre Bisericile şi religiile din societatea noastră, tare îmi este teamă că, de fapt, auzim despre cu totul altceva. Ce? Trebuie să ne uităm la finanţatorii acelei „societăţi”: domnul Soros, diverse ambasade, diverse companii si cercuri de interese…
Rămâne să stabilim singuri şi pentru fiecare caz în parte cât de „civile” şi cât de româneşti sunt aceste asociaţii, fundații…

Ion Cetateanu