Spitalul Județean pierde 74 de paturi la mutare! Lucrările la corpul B...

Spitalul Județean pierde 74 de paturi la mutare! Lucrările la corpul B la start!

0 515

Consiliul Judeţean a obţinut, în sfârşit, avizul Ministerului Sănătăţii pentru noua structură organizatorică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Documentul era ultima procedură care trebuia bifată pentru a demara lucrările la corpul B al unităţii medicale

Consiliul Judeţean a obţinut, în sfârşit, avizul Ministerului Sănătăţii pentru noua structură organizatorică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Documentul era ultima procedură care trebuia bifată pentru a demara lucrările la corpul B al unităţii medicale.

Structura în care va funcţiona în acest timp spitalul a primit şi votul consilierilor judeţeni însă lucrările vor fi demarate doar peste câteva săptămâni. Asta pentru că anumite secţii vor fi mutate în alte pavilioane sau în corpul A al Spitalului Judeţean.
Odată primit avizul se vor putea demara în sfârşit lucrările la corpul B al Spitalului Judeţean.

Totuși, acest lucru nu se va întâmpla mai repede de o lună, până când personalul medical din Județean va reuși să se mute în secţiile stabilite în cadrul spitalelor Astra şi Tractoru dar şi în corpul A al spitalului Judeţean.
Pentru obţinerea avizului pentru noua structură organizatorică de la Ministerul Sănătăţii Consiliul Judeţean a trebuit să refacă de mai multe ori documentaţiile.

Pe perioada lucrărilor numărul de paturi se va reduce cu 74 de la 915 la 841; lucrările vor dura 16 luni şi vor costa 23 de milioane de lei.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.