Spre surpriza BNR, INS a raportat pentru luna noiembrie o rată negativă...

Spre surpriza BNR, INS a raportat pentru luna noiembrie o rată negativă a inflației!

0 443

BNR iar s-a înșelat! Prinsă dincolo de previziunile nu de puține ori ticăloase, ar putea să-și atingă „ținta” de inflație în acest an și asta nu datorită strategiei instituției ci datorită mersului excelent a economiei.

Ieftinirea citricelor, a fructelor și a transportului aerian din octombrie a dus inflația în teritoriu negativ, ajutând BNR să atingă ținta de inflație stabilită pe acest an (2.5% +/- un punct procentual), după cum arată datele Institutului Național de Statistică publicate marți.
La polul opus, ouăle, cartofii și pâinea au fost produsele care s-au scumpit ceva mai mai mult, o evoluție specifică perioadei.

Preţurile de consum în luna noiembrie 2018 comparativ cu luna noiembrie 2017 au crescut cu 3,4%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,2%, a anunțat marți INS.
Potrivit statisticienilor, rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (decembrie 2017 – noiembrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2016 – noiembrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%.
Vom vedea cum va fi reflectata în rata inflației ultimele evoluții din zona combustibililor, a caror reducere a prețului este tot mai vizibilă zi de zi.
Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.