Statul a dat ajutoare sociale absolut aiurea – Raport al Curții de...

Statul a dat ajutoare sociale absolut aiurea – Raport al Curții de Conturi!

0 31

La Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) au fost identificate plăți efectuate fără respectarea cadrului legal aplicabil pentru tipurile de beneficii de asistență socială auditate, se arată într-un raport al Curții de Conturi pe 2017.
Astfel, au fost acordate alocații pentru susținerea familiei, venit minim garantat etc. unor persoane care aveau bani din dividende și bunuri nedeclarate cu o vechime mai mică de 10 ani.

Acestea constau în:

  • alocație pentru susținerea familiei (1,614 milioane lei), indemnizație lunară pentru creșterea copilului (1,56 milioane lei), venit minim garantat (43 mii lei), acordate unor beneficiari care au realizat concomitent venituri din salarii și pensii, depășind limita legală admisă pentru plata acestor drepturi;
  • venit minim garantat (355 mii lei) și alocația pentru susținerea familiei (860 mii lei), acordate unor beneficiari care nu au declarat toate bunurile deținute, respectiv autoturisme și autovehicule cu o vechime mai mică de 10 ani, fapt ce conduce la încetarea plății acestor drepturi;
  • venit minim garantat (102 mii lei) și alocația pentru susținerea familiei (306 mii lei), drepturi acordate unor persoane care dețineau depozite bancare sau care au obținut dividende peste limita legală;
  • alocație de stat pentru copii (107 mii lei), acordată în condițiile în care beneficiarii erau decedați;
  • indemnizație lunară pentru creșterea copilului, acordată unor persoane care au beneficiat în aceeași perioadă și de stimulent de inserție (82 mii lei), contrar prevederilor legale.

În mod similar au fost identificate plăți pentru titularii beneficiilor de asistență socială la agențiile județene pentru plăți și inspecție socială (AJPIS), după cum urmează:

  • alocații pentru susținerea familiei (3,361 milioane lei) și ajutoare sociale (2,814 milioane lei) datorate, în principal, nedeclarării de către beneficiari a unor venituri nete realizate (salarii, pensii, activități independente), deținerii unor bunuri, deținerii de depozite bancare sau obținerii de dividende peste limita legală, fapte ce conduc la încetarea acordării acestor drepturi (AJPIS: Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vâlcea);
  • indemnizație lunară pentru creșterea copilului, inclusiv stimulentul de inserție, în sumă de 2,427 milioane lei, ca urmare a nedeclarării veniturilor încasate peste limita legală, nerecalculării cuantumului în funcție de veniturile efectiv realizate, potrivit deciziei de impunere finale, eliberată de autoritățile fiscale, precum și acordării stimulentului de inserție în condițiile în care nu s-a făcut dovada începerii activității și, implicit, a obținerii de venituri supuse impozitării sau s-a încasat indemnizație de șomaj
  • alocații de stat pentru copii, în sumă de 82 mii lei, acordate unor copii exmatriculați, care au abandonat școala sau care au repetat anul școlar, întrucât inspectoratele școlare nu au transmis la timp documentele justificative pentru beneficiari care nu mai întruneau condițiile legale. Au existat situații de acordare a unor alocații unor minori decedați sau reprezentantului legal al beneficiarului de alocație decedat (AJPIS: Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Mureș);
  • ajutor de încălzire cu lemne, cu energie termică și gaze naturale, în sumă de 175 mii lei, pentru beneficiarii care nu au declarat toate veniturile realizate, elemente care conduc la excluderea acestora de la acordarea dreptului (AJPIS: Bihor, Bistrița-Năsăud, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Harghita, Maramureș).
  • Prin situațiile financiare anuale s-au raportat eronat unele drepturi neridicate care trebuiau virate la bugetul de stat, întrucât dreptul titularilor de a solicita aceste sume era prescris (AJPIS Mureș) sau titularii acestor drepturi erau decedați (AJPIS: Bihor, Dâmbovița, Suceava).
Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.